Principală  —  citiți joi   —   Citiți joi în ZdG: Licitația…

Citiți joi în ZdG: Licitația de la Termoelectrica câștigată de firma celui mai bogat oligarh rus. De ce bani promiși pensionarilor la 1 aprilie nu au ajuns la toți beneficiarii, dar și ce se va schimba după renunțarea Țărilor Baltice la gazul rusesc

În numărul din această joi al Ziarului de Gardă găsiți o anchetă despre tentativele rusești de a ocoli sancțiunile internaționale prin R. Moldova și eforturile întârziate ale autorităților de a le contracara. Aflați detalii despre licitația organizată de Termoelectrica din Moldova, câștigată de firma celui mai bogat oligarh rus, supus sancțiunilor occidentale.

Tot în Ziarul de Gardă de mâine găsiți un interviu exclusiv cu jurnalista Nadejda Suhorukova din orașul Mariupol, distrus aproape în totalitate de ruși și afectat de o criză umanitară majoră. Jurnalista mărturisește despre cum a reușit să evadeze din „orașul mormânt” așa cum îl numește și povestește despre ororile la care sunt supuși locuitorii Mariupolului, bombardat non-stop, înfometat și înfrigurat.

Totodată, mâine citiți un interviu cu Olga Mihăeș, șefa Direcției generale pensii și alocații de la Casa Națională de Asistență Socială, în care explică de ce cei 171, 71 de lei, promiși pensionarilor începând cu 1 aprilie nu au ajuns la toți beneficiarii de pensii. Totodată, din interviu aflați cum este implementată pensia anticipată, ce urmează în reforma sistemului de pensii, dar și când este programată următoarea majorare.

La rubrica Reporter Special aflați povestea Elenei Danilova și a fiului ei care și-au mutat viața din Harkiv la Chișinău. După aproape două săptămâni petrecute printre bombardamentele care au făcut practic una cu pământul orașul ei, au trăit zile la rând fără să mănânce, au ajuns la Chișinău cu trei câini și cinci pisici pe care le-au găsit rănite pe drum. În Moldova, femeia și-a găsit un loc de muncă și povestește despre cum e să iei totul de la capăt. 

În numărul de mâine mai găsiți informații despre ce se va schimba după renunțarea Țărilor Baltice la gazul rusesc. 

ANCHETE: Tentative rusești de a ocoli sancțiunile internaționale prin R. Moldova și eforturile întârziate ale autorităților de a le contracara. Cazul companiei „Silovîie Mașinî” și Termoelectrica

IMPACT: Procedura de confiscare a averii nejustificate a magistratei Avasiloaie, despre care ZdG a scris că putea fi văzută zilnic într-un penthouse din Chișinău, a fost suspendată

TRĂIND DE GARDĂ: CNAS, despre suplimentarea pensiilor cu 171,71 de lei, despre pensia anticipată și despre pensiile persoanelor cu grade de dizabilitate

VIAȚA REDACȚIEI: ZdG, la cel mai mare eveniment media anual din Europa

ZdG citit, auzit și susținut în Norvegia

CITITORUL DE GARDĂ: O scrisoare din Penitenciarul nr.4, Cricova

REPORTER SPECIAL: Din Harkiv, la Chișinău. Viața, în curs de resetare

„Robinetul s-a închis”: Ce se va schimba după renunțarea Țărilor Baltice la gazul rusesc

EXCLUSIV: „Era iadul iadului” Mărturiile unei jurnaliste din Mariupol

INFOTECA DREPTURILOR: Examinarea cauzelor penale în lipsa inculpaților: Ce trebuie să știm?

STOP FALS: „Război și falsuri” – Kremlinul neagă responsabilitatea pentru atrocitățile de la Bucea

VIAȚA SATULUI: Problemele cu care zilnic se confruntă agricultorii din R. Moldova: „Nu uităm de partenerii noștri vechi, dar vrem să diversificăm piețele de desfacere”

EDITORIALE:

Petru Grozavu: Armistițiu de Paști pentru Ucraina

Aneta Grosu: Cine l-ar opri pe Kirill?