Principală  —  IMPORTANTE   —   SONDAJ/ Cât timp va mai…

SONDAJ Cât timp va mai fi condamnată R. Moldova la CtEDO?

R. Moldova se află în topul statelor cu cele mai multe condamnări la CtEDO: locul cinci dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Potrivit unui studiu efectuat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), din 1997, de la ratificarea Convenției pentru Drepturile Omului, CtEDO a pronunțat 541 de hotărâri în care e vizată R. Moldova. În baza deciziilor de până la 31 decembrie 2021, statul a fost obligat să achite despăgubiri de circa 22 de milioane de Euro. Alte, peste 1000 de cereri, așteaptă să fie examinate.

Violeta Gașițoi, avocată

Problema condamnărilor R.Moldova la CtEDO poate fi rezumată în felul următor: lipsa pregătirii profesionale a participanților activi la îndeplinirea actului de justiție și nivelul ridicat de corupție. Mulți judecători nu numai că ignoră prevederile CtEDO la emiterea deciziilor, dar și descurajează participanții la proces să se refere la acest act internațional. Acest fenomen se întâlnește la toate nivelele judecătorești: prima instanță, Apel, CSJ… Anume pregătirea profesională a judecătorilor în domeniul drepturilor omului trebuie să fie prioritatea autorităților naționale. La noi, însă, guvernările și-au axat prioritățile de fiecare dată când au început reformele, pe repararea sălilor de judecată, procurarea automobililor de serviciu, majorarea salariilor, asigurarea judecătorilor cu locuințe – în unele cazuri și a rudelor acestora, în loc să se concentreze pe instruirea și responsabilizarea judecătorilor pentru neaplicarea standardelor în domeniul drepturilor omului. Cu regret, statul nostru, chiar fiind condamnat, nu reacționează adecvat la situație. În concluzie: având în vedere că toate cererile ajunse la CtEDO trec în prealabil prin instanțele naționale, se impune necesitatea primordială de îmbunătățire a pregătirii profesionale a judecătorilor, în paralel cu eliminarea corupției din sistem. Iar în caz de rezistență din partea acestora, trebuie aplicate sancțiuni corespunzătoare legii.

Sergiu Crețu, victimă a evenimentelor din 7 aprilie 2009, fapt constatat de CtEDO

R. Moldova continuă să fie condamnată la CtEDO dintr-un singur motiv: judecătorii au despre ei impresia că sunt intangibili. Constatările, făcute an de an de CtEDO, nu sunt greșeli comise din incompetență sau din greșeală, dar sunt greșeli admise voit, cu bună știință, deoarece protejează anumite persoane cu influență asupra sistemului judecătoresc. Judecătorii se simt confortabil, sunt de neatins, CSM nu mișcă un deget pentru a schimba lucrurile. Atunci când judecătorii, care se fac vinovați de dosarele pierdute la CtEDO, vor fi trași la răspundere și impuși să plătească despăgubirile, poate lucrurile se vor schimba… Dar pentru asta e nevoie de voință politică, ceea ce nu avem în R. Moldova. Vedem că PAS e un fel de PSRM, PDM, în altă culoare, cu aceiași oameni în funcții, aceleași obișnuințe… Avem o practică vicioasă în sistemul de justiție, fiindcă politicienii sunt bine-mersi în acest sistem.

Stanislav Pavlovschi, ex-judecător CtEDO

Ce a fost, e clar. Contează ce va fi. Nu aș dori să fiu tare critic, dar eu mă uit cam sceptic la toată povestea asta cu „reforma justiției”. Din punctul meu modest de vedere, o reformă veritabilă înseamnă niște schimbări structurale foarte profunde. Schimbarea unui funcționar sau judecător corupt este, indiscutabil, un pas necesar, însă asta nu rezolvă problema: nu sunt guvernanții noștri cei care au inventat metoda asta. Încă Iosif Stalin spunea că oricând cadrele decid totul. Pentru asta însă, aceste „cadre” trebuie să cunoască clar unde este problema, în ce constă ea și care sunt căile sale de rezolvare. Deocamdată, guvernarea nu ne-a furnizat niciun exemplu, care ne-ar permite să spunem că da, ei chiar știu ce fac.