Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Scădere a cotațiilor pe piața…

Scădere a cotațiilor pe piața petrolului. Iranul ar fi transmis Statelor Unite o nouă propunere de negocieri

Imagine simbol. Sursa: Trends Group

Iranul a transmis Statelor Unite, prin mediatori pakistanezi, cea mai recentă propunere de negocieri, transmite agenția de presă iraniană de stat IRNA, preluată de Reuters. IRNA nu a dat detalii, însă știrea a provocat o scădere a cotațiilor pe piața mondială a petrolului, notează Agerpres.

Nu este clar dacă propunerea Teheranului a ajuns deja la Washington, mai transmite sursa citată.

În conflictul dintre SUA și Iran este în vigoare din 8 aprilie un armistițiu, dar joi, 30 aprilie, au apărut știri conform cărora președintele american Donald Trump urmează să fie informat despre planurile pentru noi lovituri, care să îi oblige pe iranieni să negocieze. Informațiile au dus prețul petrolului la maximul din ultimii patru ani, înainte de scăderea de vineri.