România: Unul din condamnații din dosarul Colectiv își va executa pedeapsa în R. Moldova
Antonina Radu, fosta angajată a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU București), condamnată definitiv în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni de închisoare, execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare într-un penitenciar din R. Moldova, după ce autoritățile de la București au ajuns la un acord cu autoritățile de la Chișinău.
În 21 mai 2026, Ministerul Justiției al României a primit informarea oficială din partea Ministerului Justiției al R. Moldova privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul acestui stat a hotărârii de condamnare privind-o pe Antonina Radu, pompier la ISU București, scrie G4Media.
Femeia a fost dată în urmărire internațională de Poliția Română pentru executarea unei pedepse de 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul Colectiv, aplicată prin sentința penală nr. 1897/16 decembrie 2019 a Tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurpare a funcției.
În urma localizării sale pe teritoriul Republicii Moldova și având în vedere că acest stat nu își extrădează proprii cetățeni, la data de 31 mai 2022 Ministerul Justiției din România a transmis autorităților moldovene cererea de preluare a executării pedepsei.
Urmare acestui fapt, Radu Antonina execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pronunțată de instanța moldovenească în baza recunoașterii condamnării din România, în prezent aceasta fiind încarcerată într-un penitenciar din Republica Moldova.
Antonina Radu a fost condamnată joi la 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul Colectiv, ea fiind acuzată, alături de un alt coleg, că a permis funcționarea clubului Colectiv în ciuda faptului că localul nu avea aviz de securitate la incendiu.