Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Rogozin a venit să păstreze…

Rogozin a venit să păstreze controlul Kremlinului asupra zonei transnistrene

Vicepremierul Federaţiei Ruse Dmitri Rogozin a venit, pe 10 octombrie, în vizită în R. Moldova. Anterior, acesta își anunțase vizita pentru 4-5 octombrie, însă a amânat-o, fără a da vreo explicație.

Întâmplător sau nu, Dmitri Rogozin urmează să aibă o întrevedere cu oficialii din regiunea transnistreană astăzi, pe 11 octombrie, la o zi după vizita Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Cord Meier-Klodt.

Analistul politic Anatol Țăranu consideră, totuși, că aceste două vizite nu se suprapun. „Rogozin nu este responsabil nemijlocit pentru reglementarea politică în Transnistria. Pentru aceasta este un diplomat, un ambasador cu misiuni speciale, Gubarev, care reprezintă Rusia în formatul „5+2”. Cred că este, mai curând, o coincidență decât o vizită sincronizată cu cea a Înaltului Reprezentant European”.

Pe de altă parte, vizita vicepremierului rus în plină campanie electorală nu pare întâmplătoare în opinia lui Anatol Țăranu. „Cred că am putea să vedem și anumite conotații electorale (alegerile prezidențiale din 30 octombrie, n.r.), dar el, mai curând, a venit pentru electorala de la Tiraspol (scrutinul din 11 decembrie, n.r.). Rusia este cointeresată ca situația în Transnistria să rămână la fel de stabilă în sensul influenței ruse în această zonă. Iar acea luptă acerbă care are loc între cele două clanuri oligarhice din Transnistria – una se concentrează în jurul lui Șevciuk, actualul așa-numit președinte, iar altul în jurul grupului Sheriff – această confruntare este pasibilă de o anumită destabilizare în Transnistria, ceea ce nu convine Rusiei. Cred că Rogozin a venit, mai degrabă, să tempereze elanurile la Tiraspol, să păstreze controlul Kremlinului asupra acestei zone, inclusiv în perspectiva viitorului președinte care va fi ales”, consideră analistul politic.

„În ceea ce privește R. Moldova, cred că electorala mai puțin poate fi influențată de Rogozin”, afirmă Țăranu, făcând trimitere la „un candidat bine plasat, e vorba de Dodon. Nu e nevoie ca Rogozin să vină la Chișinău să-i facă instrucțiuni lui Dodon, care, pentru aceasta, petrece mai mult timp pe lună la Moscova, primind indicații de la prima sursă”, punctează analistul politic Anatol Țăranu.

Amintim că, în timpul ultimei sale vizite în R. Moldova, pe 5 iulie 2016, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost întâmpinat la aeroport cu proteste organizate de mai multe grupuri de unioniști.