Politico: Cele cinci lecții ale războiului din Iran care arată că NATO nu este pregătită să lupte cu Rusia

NATO a rămas în afara războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, însă conflictul a expus vulnerabilități serioase în arhitectura de apărare a alianței, scrie POLITICO într-o analiză. 
Experții avertizează că aceste slăbiciuni ar putea deveni critice în eventualitatea unui atac al Rusiei.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu nu sunt fenomene separate; avem multe de învățat din ambele atunci când ne gândim la conflictele viitorului”, a declarat generalul Dominique Tardif, adjunctul șefului forțelor aeriene franceze. „Aceste lecții combinate ar trebui să ne conducă la o mai bună înțelegere a modului în care să dezvoltăm capabilitățile militare.”

Avertismentele vin într-un context tensionat: oficialii militari europeni spun că Moscova ar putea fi capabilă să atace un stat membru NATO până în 2029, subliniind nevoia urgentă de pregătire militară și coeziune politică.

O analiză realizată de POLITICO, bazată pe discuții cu diplomați, oficiali NATO și experți în apărare, evidențiază principalele vulnerabilități scoase la iveală de conflictul din Orientul Mijlociu.

1. Criza muniției: un semnal de alarmă pentru NATO

Războiul cu Iranul a scos în evidență o problemă critică: epuizarea rapidă a stocurilor de muniție.

Statele Unite au consumat aproximativ jumătate din rezervele de rachete Patriot, esențiale pentru apărarea antiaeriană. În paralel, oficialii francezi avertizează că stocurile de rachete Aster și Mica s-au redus semnificativ încă din primele săptămâni ale conflictului. Giganți din industria de apărare, precum Rheinmetall și MBDA, semnalează o cerere în creștere accelerată și riscul unor penurii, se arată în analiză.

Un diplomat NATO avertizează că o eventuală reorientare a SUA către Indo-Pacific ar putea lăsa Europa expusă: „vor fi retrase active semnificative… avem prea puține astfel de resurse.”

În aceste condiții, riscurile sunt majore. „Rusia ne-ar putea scoate rapid din joc într-un conflict”, a declarat Calvin Bailey, parlamentar britanic.

Potrivit expertului Justin Bronk, Moscova produce lunar între 6.000 și 7.000 de drone de atac, ceea ce ar putea epuiza rapid capacitățile de apărare ale NATO: „în doar câteva săptămâni”.

Soluțiile propuse includ dezvoltarea unor interceptoare mai ieftine, precum rachetele ghidate laser AGR-20, dar și întărirea apărării pasive — inclusiv prin construirea de adăposturi fortificate pentru aeronave.

Nu întâmplător, deficitul de muniții va fi un subiect central pe agenda summitului NATO din iulie.

2. Superioritatea aeriană, pusă la încercare

Conflictul din Iran a demonstrat că dominația aeriană nu mai garantează victoria.

Capacitatea Iranului de a lansa peste 5.000 de atacuri cu rachete și drone asupra statelor din Golf, în ciuda campaniei aeriene americane, evidențiază limitele strategiei tradiționale. „Există limite clare ale ideii că poți forța capitularea unui stat doar prin bombardamente aeriene convenționale”, a explicat Pieter Wezeman, cercetător la Stockholm International Peace Research Institute.

În acest context, NATO este nevoită să-și regândească strategia și să investească în capabilități moderne de descurajare. Accentul cade pe arme de lovire de precizie cu rază lungă, capabile să vizeze infrastructura militară și capacitățile de producție ale adversarului, inclusiv în profunzimea teritoriului rus, mai scrie sursa citată.

„Dacă putem obține superioritate aeriană într-o zonă contestată, chiar și Europa, de una singură, ar putea devasta forțele ruse din teren”, a spus Justin Bronk, care recomandă creșterea achizițiilor de rachete AGM-88G, cu rază de acțiune de până la 300 de kilometri.

Războiul din Orientul Mijlociu a declanșat deja noi dezbateri în interiorul NATO privind dezvoltarea capabilităților de lovire în profunzime, în contextul pregătirii următorului ciclu de planificare militară pe patru ani.

3. Marine subdimensionate, vulnerabilitate majoră

Desfășurarea limitată a Europei pentru a sprijini aliații din Golf a scos în evidență o problemă structurală: subfinanțarea cronică a forțelor navale din cadrul NATO.

Cazul Regatului Unit este emblematic. După trei săptămâni necesare pentru a trimite distrugătorul HMS Dragon în Marea Mediterană, nava a fost nevoită să se întoarcă în port din cauza unei defecțiuni tehnice.

Situația nu este una izolată. Șeful forțelor maritime britanice, generalul Gwyn Jenkins, a admis recent că Royal Navy nu este pregătită pentru un conflict major, sugerând că și alți aliați se confruntă cu probleme similare. La rândul său, premierul canadian Mark Carney declara anterior că mai puțin de jumătate din flota țării sale este operațională.

„Din 2022, ne-am concentrat mult mai mult pe forțele terestre… iar acum observăm brusc că disponibilitatea flotelor la nivelul NATO este, de fapt, destul de slabă”, a explicat Ed Arnold, fost oficial NATO.

Într-un eventual conflict cu Rusia, rolul forțelor navale ar deveni crucial: de la vânarea submarinelor în apropierea Peninsulei Kola până la neutralizarea navelor echipate cu rachete de croazieră Kalibr, cu rază lungă de acțiune, subliniază expertul în securitate maritimă Sidharth Kaushal.

Pentru a corecta aceste deficiențe, NATO trebuie să investească în infrastructuri comune de mentenanță, să reducă deficitul de personal și să dezvolte nave versatile, adaptabile mai multor tipuri de misiuni — după modelul programului olandez „Multifunctional Support Ship”.

4. Falii tot mai adânci în interiorul alianței

Conflictul din Orientul Mijlociu a amplificat tensiunile din interiorul NATO, după ce statele europene au respins solicitările președintelui american Donald Trump privind implicarea militară, conform POLITICO.

Refuzul a determinat Washingtonul să analizeze posibile măsuri de răspuns, alimentând îngrijorări serioase în rândul diplomaților alianței. În paralel, Donald Trump a continuat să atace NATO, pe care a numit-o în repetate rânduri „un tigru de hârtie”.

Potrivit lui Ed Arnold, riscul major este ca, într-un scenariu viitor, „președintele să poată spune «De data aceasta nu ne implicăm»”, limitând sprijinul american în cazul unei agresiuni ruse.

În acest context, fostul secretar general NATO Anders Fogh Rasmussen susține că Europa trebuie să adopte o abordare mai pragmatică și să condiționeze sprijinul acordat SUA — de exemplu în chestiuni strategice precum Strâmtoarea Hormuz — de angajamente clare din partea Washingtonului față de alianță.

El a criticat totodată strategia actuală de conciliere față de liderul american: „Timpul lingușirilor a trecut”, a avertizat Rasmussen.

5. Ucraina, pilon strategic pentru securitatea regională

Războiul din Iran a evidențiat și rolul tot mai important al Ucrainei în arhitectura de securitate regională.

La scurt timp după izbucnirea conflictului, Kievul a trimis experți în drone în Orientul Mijlociu, specializați în interceptarea aparatelor de tip Shahed utilizate de Rusia. Ulterior, Ucraina a semnat parteneriate de apărare pe termen lung cu state din Golf.

În paralel, NATO și-a consolidat rapid relațiile cu Ucraina — de la centre comune de instruire în Polonia până la inițiative industriale precum programul UNITE-Brave, destinat integrării tehnologiilor inovatoare ucrainene.

Potrivit experților, alianța ar trebui să dezvolte un „cordon” de capabilități anti-drone în proximitatea granițelor Rusiei, ca primă linie de apărare.

De asemenea, diplomații NATO consideră că sprijinul industrial pentru Ucraina trebuie extins, inclusiv prin finanțare suplimentară pentru proiecte comune.

„Ucraina acționează ca un furnizor de securitate”, a subliniat un diplomat NATO. „Războiul din Iran a demonstrat acest lucru.”