Vor să participe la parlamentare, dar nu au depus contestația la timp. Curtea de Apel a decis: Blocul lui Șor NU poate participa la alegeri

Curtea de Apel Centru a respins miercuri, 30 iulie, cererea depusă de Vasile Bolea și cele patru partide afiliate condamnatului fugar Ilan Șor – Renaștere, Șansă, Victorie și Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei, care vor să formeze un bloc electoral la alegerile parlamentare.
Instanța de apel nu a examinat motivele de fond invocate de Bolea, reprezentant al blocului, ci a declarat inadmisibilă solicitarea de anulare a decizie Comisiei Electorale Centrale (CEC), prin care a fost refuzată înregistrarea blocului, pentru că cererea a fost depusă cu omiterea termenului prevăzut de lege.
Potrivit completul de judecată din cadrul Curții de Apel Centru, format din Victoria Sîrbu, Lucia Bagrin și Andrei Cașcaval, Vasile Bolea și partidele ar fi trebuit să se adreseze instanței până în 22 iulie, pe când aceștia au depus cererea la 23 iulie.
„Fiind în perioada electorală din 14 iulie, hotărârea fiind emisă la 19 iulie, ținând cont de norma art. 95 din Codul Electoral, termenul de contestare de 3 zile urmează a fi calculat începând cu ziua următoare a zilei în care a fost adoptată hotărârea, adică începând cu 20 iulie, și ultima zi de depunere expira la data 22 iulie 2025 inclusiv”, a explicat instanța.
Unul dintre motivele care au stat la baza deciziei CEC de a refuza înregistrarea blocului electoral format din cele 4 partide este denumirea blocului. CEC a apreciat că denumirea blocului este „identică cu denumirea unuia dintre partidele constituente ale blocului, fapt inadmisibil conform normelor legale”.
Alt motiv este implicarea fugarului Ilan Șor, lider al partidului politic „Șor”, declarat neconstituțional prin hotărâre a Curții Constituționale din 19 iunie 2023, în formarea blocului electoral.
În cererea depusă la Curtea de Apel Centru, reclamații au susținut că concluziile CEC ar fi:
- inexacte factual: denumirea blocului conține două cuvinte – „Victorie” şi „Победа” – iar partidul component poartă doar denumirea „Victorie”. Deci, este prezența unei denumiri care diferă cel puțin în proporție de 50%.
- nefundamentată juridic: CEC nu a prezentat probe lingvistice sau semantice care să dovedească „identitatea” conform criteriilor prevăzute de Regulamentul nr. 3592/2025
„Cu privire la succesiunea blocului cu partidul politic „ȘOR”: CEC consideră că implicarea lui Ilan Șor în susținerea reclamanților este în contradicție cu hotărârea CC din 19 iunie 2023, prin care a fost declarat neconstituțional partidul politic „ȘOR”. CEC a venit cu un șir de alegații privind acțiunile partidului politic „ȘOR”, mențiuni care nu au nicio legătură cu procesul de înregistrare a blocului electoral „Victorie-Победа”. CEC face trimitere la o scrisoare a SIS privind o acțiune publică din orașul Moscova și eventualul risc de atentat la securitatea națională. Aceste concluzii reies doar în urma unui discurs politic, discurs care este protejat de prevederile art. 10 al CEDO și art. 32 din Constituție – dreptul la libera exprimare”, au argumentat cele patru partide.
Joi, 31 iulie, așa-zisul bloc a anunțat că a depus o plângere la Curtea Supremă de Justiție împotriva refuzului CEC de a înregistra formațiunea.
„Sperăm că pentru Curtea Supremă de Justiție legea încă există și că cererea noastră va fi examinată pe fond”, se arată într-o postare pe rețelele de socializare.
În timpul ședinței CEC în care a fost examinată cererea de înregistrare a blocului, liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, a fost scos din sală de Poliție, la solicitarea membrilor CEC. În fața sediului Comisiei au avut loc proteste ale susținătorilor Blocului „Victorie” pe tot parcursul ședinței.
Motivele deciziei CEC
Urmare a identificării unor carențe în documentele prezentate, Comisia a solicitat, celor 4 partide politice constituante a blocului electoral, elucidarea unor aspecte care au intervenit la etapa examinării preliminare a actelor prezentate:
- veridicitatea componenței organelor executive și asigurarea cvorumului;
- denumirea blocului, lista numerică și nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidența art. 3 din Legea privind declararea averii și a intereselor personale ce urma a fi prezentată Agenției Servicii Publice;
- capacitatea juridică a persoanei delegate să reprezinte blocul;
- documente contabile primare care să confirme suportarea cheltuielilor direct de către partidele politice care au participat la 6 iulie 2025 la evenimentul de constituire a blocului în or. Moscova din Federația Rusă.
Examinând informațiile prezentate de solicitanți prin prisma înlăturării carențelor menționate, CEC a reținut că subiecții procedurii administrative nu au reacționat în modul corespunzător la aspectele semnalate, au negat însăși existența carențelor fără a se folosi de posibilitatea ajustării acestora, oferită prin operațiunea administrativă de clarificare.
„Referitor la denumirea și simbolul electoral al blocului, CEC a apreciat că denumirea blocului este identică cu denumirea unuia dintre partidele constituente ale blocului, fapt inadmisibil conform normelor legale. Menționăm că, într-o hotărâre similară, care a trecut controlul legalității în instanțele de judecată în anul 2024, Comisia Electorală Centrală a respins cererea și a refuzat înregistrarea blocului electoral cu o denumire identică. Unul dintre motivele neînregistrării fiind denumirea blocului electoral propus spre înregistrare care era identică cu cea a Partidului Politic Victorie”, potrivit CEC.
Pe de altă parte, Comisia, în urma sesizării Serviciului Informații și Securitate, a evidențiat implicarea directă a lui Ilan Șor, lider al partidului politic „Șor”, declarat neconstituțional prin hotărâre a Curții Constituționale nr. 10 din 19 iunie 2023 în formarea așa-numitului bloc electoral.
Serviciul de Informații și Securitate a sesizat Comisia despre desfășurarea, pe 6 iulie 2025, la Moscova, Federația Rusă, a unui eveniment în cadrul căruia au fost prezenți membrii implicați în solicitarea înregistrării blocului electoral și Ilan Șor, care a anunțat public intenția blocului „Victorie” de a depune actele pentru participarea la alegerile parlamentare și schimbarea puterii politice din țară „cu orice preț”. Conform constatărilor Serviciului de Informații și Securitate, acțiunile de la acest eveniment relevă un atentat la ordinea constituțională existentă cu instigare la nerespectarea ordinii constituționale, creând o stare de ostilitate față de instituțiile statului.
„În context, Comisia consideră că implicarea directă a unei persoane care exercita funcția de lider al unui partid declarat neconstituțional în constituirea și promovarea unui bloc electoral reprezintă nu doar o încălcare a prevederilor legale, ci și o formă de continuare mascată a activității partidului interzis, în contradicție cu efectele obligatorii ale hotărârii Curții Constituționale și legislației în vigoare”, mai scrie Comisia Electorală Centrală.
În context, CEC a sesizat Ministerul Justiției în vederea verificării oportunității declanșării procedurii de încetare a activității acestor patru entități în conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice conform cărora „se interzice, ca fiind considerată exercitare frauduloasă a dreptului la asociere politică… utilizarea unui partid politic înregistrat, pentru a continua sau a relua, în calitate de partid politic succesor, activitatea unui partid politic declarat neconstituțional”.