Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Vocea studenților de peste Prut

Vocea studenților de peste Prut

Ziua de 30 octombrie a devenit un exerciţiu de patriotism pentru cetăţenii moldoveni de pretutindeni. Numeroși tineri care își fac studiile în România au trecut acest test cu brio, demonstrând că le pasă de soarta R. Moldova. La Galaţi, studenţii şi-au exprimat alegerea în blocul Universităţii „Dunărea de Jos”.
Victoria Leah, studentă la Facultatea Științe și Ingineria Alimentelor, a venit la vot spunând că se simte responsabilă atunci când vine vorba de mobilizare în cadrul unor acțiuni de care depind viitorul țării. Îşi doreşte ca noul președinte să fie un om al poporului, care înțelege grijile omului simplu, care îl poate ajuta și motiva în același timp. Ea visează la ziua în care R. Moldova se va reuni cu România, dar înţelege că adevăratele schimbări se vor realiza atunci când populația va conștientiza importanța Unirii: „Aş vrea să nu mai existe lupta între cei care au bani şi nu le ajung, iar oamenii simpli şi cinstiți suferă”.
Vasile Spânu este student la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, dar şi preşedintele Clubului Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Galaţi (CSBB). Spune că a votat pentru schimbare, pentru șansa oamenilor plecați peste hotare, pentru părinții săi pe care îi vrea liberi. Moldova de astăzi îi amintește lui Vasile de Moldova ieșită de sub jugul sovietic: „Același haos economic, aceeași confruntare geopolitică a liderilor politici, aceiași oameni săraci”. Din aceste motive, el a plecat de acasă: „Justiția în R. Moldova nu îmi oferă oportunitatea de a-mi dezvolta caracterul integru și independent. Poți reuși, doar dacă ai rude în sistem”. Vasile nu planifică să se întoarcă prea curând în Moldova, dar speră că atunci când va face asta va fi o singură ţară: „Sunt unionist vreau o Românie Mare”. Chiar dacă nu crede că în viitorul apropiat se va întâmpla asta, pentru că nu suntem suficient de maturi şi mulți cetățeni mai sunt afectați de propaganda pro-rusă, susţine el, prin activitatea sa de la CSBB încearcă să amplifice șansele unificării prin proiecte precum: Descoperă România, Noi nu uităm, Festivalul Zilele Basarabiei.
A mers la vot pentru că îşi doreşte o viaţă mai bună pentru ea şi părinţii ei care au rămas acasă. Este vorba de Petronela Muntean. „Da, sunt mândră să spun că sunt unionistă. Eu îmi afirm acest statut vorbind o limbă română corectă, cunoscând istoria ţării mele”. Aceasta vrea un preşedinte căruia să-i pese de cetăţeni. Petronela planifică să facă un master în România, totuşi îi pasă de destinul ţării sale: „Mă doare inima şi mi se rupe sufletul pentru tot ce se întâmplă acasă. R. Moldova se află în faţa unui colaps imens. Dacă nu vor fi făcute schimbări imediate şi dacă nu se produce o schimbare în clasa politică, va fi și mai rău”. Pleacă acasă doar în vacanţe şi asta pentru că îi este foarte dor de prieteni şi familie.
La secţia de votare din Galaţi au votat 463 de persoane, patru buletine fiind nevalabile. Pentur Maia Sandu au votat 384 de alegători, pentru Mihai Ghimpu – 24, pentru Igor Dodon – 19, pentru Valeriu Grileţchi – 13, iar ceilalți candidați au acumulat mai puţin de 10 voturi. Tinerii afirmă că în al doilea tur de scrutin se vor mobiliza şi mai bine.
Alegerile din 30 octombrie au demonstrat că studenţii vor o nouă Moldovă. Una dezvoltată, liberă şi reîntregită.

Valeria Tataru