Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un nou concurs pentru funcția…

Un nou concurs pentru funcția de director al ANRE. Condiții de participare

Parlamentul anunță marți, 18 aprilie, că a fost lansat concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Persoanele interesate pot depune dosarul de participare până la 19 mai 2023.

„Candidatul trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții. Printre ele figurează studiile superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic și experiență de muncă de cel puțin zece ani în unul dintre aceste domenii. De asemenea, în CV-ul candidatului trebuie să se regăsească experiență de cel puțin trei ani în funcții de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de ANRE”, transmite Legislativ.

Persoanele interesate de această funcție urmează să depună dosarul, care trebuie să conțină cerere de participare la concurs, dovada cetățeniei R. Moldova, curriculum vitae, copiile diplomelor de studii, dovada experienței profesionale, cazier judiciar sau declarație pe proprie răspundere și o scrisoare de motivație.

De asemenea, candidații la concurs urmează să prezinte declarații pe proprie răspundere a lipsei sau a existenței conflictului de interese și a faptului că nu sunt membri ai vreunui partid politic.

„Candidații care vor fi admiși la concurs vor fi invitați pentru audiere în cadrul unei ședințe deschise a Comisiei economie, buget și finanțe, în cadrul căreia își vor prezenta viziunea despre viitoarea activitate la ANRE. Candidatul care va obține cel mai mare punctaj va fi propus în plenul Parlamentului pentru numirea în funcția de membru al Consiliului de administrație al ANRE”, anunță reprezentanții Parlamentului.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a desfășurat pe 23 februarie 2023, interviul cu trei candidați pentru funcția de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Candidatul desemnat de membrii Comisiei pentru funcția de director al ANRE a fost consilierul economic la delegația UE, Vasile Plămădeală. La începutul lunii aprilie, Comisia juridică, numiri și imunități a constatat că Vasile Plămădeală, care urma să fie propus Parlamentului pentru numirea în funcție la ANRE, „nu ar corespunde criteriilor de eligibilitate”. Astfel, Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a lansat, pe 12 aprilie, un nou concurs public pentru selectarea candidatului la funcția de Director al Consiliului de administrație al ANRE.

Potrivit legislației, Consiliul de administrație al este format din cinci directori. Aceștia sunt numiți în funcție de către Parlament, pe bază de concurs. În prezent, în fruntea ANRE sunt: directorul general al Consiliului de Administrație al ANRE, Veaceslav Untila, și directorii Eugen Carpov, Violina Șpac și Alexei Taran. Cea de-a cincea funcție de director al ANRE a rămas vacantă după ce Octavian Calmîc a plecat din funcție în iulie 2022.