Sturza: „Îmi doresc un Guvern care nu va fi abonat la un partid”
Premierul desemnat, Ion Sturza, s-a întâlnit astăzi, 22 decembrie, cu fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru consultări în perspectiva formării noului Guvern.
„Am vorbit despre situația critică din țară. M-a bucurat să văd că Valeriu Streleț are cam aceleași viziuni ca și mine. Consider că trebuie să ne grăbim să creăm un nou Guvern, pentru că anul viitor ar putea ajunge la incapacitatea de a achita pensiile și salariile”, a menționat Sturza, după întâlnirea cu PLDM.
Totodată, candidatul la funcția de premier a spus că încă nu are lista eventualilor miniștri. „Îmi doresc un Guvern care nu va fi abonat la un partid. Prim-ministrul este un speaker, iar Guvernul este o echipă… Nu aștept să primesc voturi de la Dodon, dar sunt sigur că voi fi votat de ceilalți deputați”, a subliniat Sturza.
Valeriu Streleț, liderul interimar al PLDM, a menționat că aceasta este prima discuție cu Ion Sturza. „A fost o discuție bună. Sunt convins că Ion Sturza corespunde condițiilor propuse de PLDM și nu aparține unui partid. PLDM a decis în unanimitate să-l susțină pe Ion Sturza”, a subliniat Streleț.
Amintim că, la 21 decembrie, șeful statului Nicolae Timofti l-a desemnat pe Ion Sturza în calitate de candidat la funcția de premier.