Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Renato Usatîi: „Se fac presiuni,…

Renato Usatîi: „Se fac presiuni, pentru că nu le plac acțiunile noastre de protest”

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, susține că se fac presiuni asupra lui și colegilor săi. „Acum vor să ne preseze, pentru că nu le plac acțiunile noastre de protest, dar noi nu am încălcat legea și de aceea nu au de ce să se anine”, a menționat Usatîi.

În acest sens, Renato Usatîi a vorbit despre perchezițiile care au avut loc la domiciliul Elenei Panuș, vicepreședintele Partidului Nostru.

„La 16 februarie, dimineața, la ora 6:00, în casa mea de la Strășeni, au intrat oameni mascați și înarmați, care i-au arătat soțul meu o ordonanță. Consider că aceste percheziții sunt ilegale, pentru că oamenii legii nu i-au spus soțului despre drepturile pe care le are, iar o simplă ordonanță nu este suficientă pentru efectuarea perchezițiilor, făcute în așa fel”, opinează Elena Panuș.

Potrivit liderulului PN, oamenii legii au anunțat că feciorul Elenei Panuș ar fi membrul unei grupări criminale. „Am analizat dosarul și am văzut că feciorul ei nu are niciun statut, dar percheziții oricum s-au făcut. Chip că este membru al unei grupări criminale. Am verificat și am găsit că feciorul Elenei Panuș a fost vizat într-un dosar penal, în urmă cu vreo trei ani, când s-a urcat pe un stâlp ca să-și facă un selfie, iar stâlpul a căzut. Dar asta e totul, nimic mai mult nu am găsit”, spune Renato Usatîi.

„Înțeleg că Plahotniuc devine nervos și bine face. La moment eu dețin două materiale compromițătoare despre Plahotniuc, care vizează crime cu rezonanță internațională. Acum analizez informațiile care le am din România și din Germania unde pot fi ele folosite”, a conchis Usatîi.