Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Referendum și alegeri prezidențiale, în…

Referendum și alegeri prezidențiale, în aceeași zi: 65 de mii de semnături în 60 de zile

Referendumul pentru demiterea primarului general Dorin Chirtoacă ar putea avea loc la 30 octombrie, în aceeași zi cu desfășurarea alegerilor prezidențiale. Acest lucru se poate întâmpla dacă grupul de inițiativă privind inițierea referendumului municipal va colecta în termen de 60 de zile circa 65 de mii de semnături, instanța de judecată va confirma veridicitatea listelor și va aproba data de 30 octombrie, iar Consiliul Municipal Chișinău nu va avea obiecții referitor la ziua stabilită. În cazul în care termenele și numărul de semnături nu vor fi respectate, un referendum va putea fi desfășurat abia după 120 de zile de la alegerile prezidențiale, deoarece Codul Electoral prevede că doar după acest timp, poate fi organizat orice alt scrutin în același teritoriu. La rândul ei, Comisia Electorală Centrală urmează a se conforma deciziei instanței de judecată.

„Acum urmează ca CEC să elibereze listele de subscripție și legitimațiile pentru colectare grupului de inițiativă. Acest lucru se face în baza cererii și a deciziei instanței de judecată. Codul Electoral nu prevede un termen anume, în cât timp trebuie eliberate listele, dar noi vom ține cont de termenul cât mai scurt.

Codul Electoral prevede în art. 182, colectarea a cel puțin 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot din municipiul Chișinău. La ziua de astăzi, Registrul de stat al alegătorilor indică o cifră de circa 650 de mii, prin urmare, urmează a fi colectate semnăturile a cel puțin 65 de mii de oameni.

Judecătoria a indicat un termen de 60 de zile pentru colectarea semnăturilor, după care grupul de inițiativă merge cu listele completate iarăși la Judecătoria sectorului Centru, pentru ca acestea să fie verificate. Decizia aparține Judecătoriei. După ce se va propunța judecătoria și dacă va stabili că listele sunt conforme și referendumul poate avea loc, grupul de inițiativă va merge la Consiliul Municipal Chișinău pentru a fi aprobată decizia și pentru a stabili o dată pentru desfășurarea referendumului. Cu această hotărâre a CMC se vine la CEC, unde se dă verdictul final, adică CMC propune o dată, iar CEC-ul decide. La capitolul termene de desfășurare, se formează o situație interesantă, pentru că, potrivit Codului Electoral, referendumul respectiv nu poate avea loc cu 120 de zile înainte sau după desfășurarea în același teritoriu a oricăror alte tipuri de alegeri. Prin urmare, dacă noi avem la 30 octombrie scrutin, noi nu putem desfășura referendum decât peste patru luni după alegerile prezidențiale. În cazul în care acest grup de inițiativă se va grăbi și semnăturile vor fi colectate în termen, s-ar putea ca acest referendum să aibă loc în ziua alegerilor prezidențiale.

Termenul de 60 de zile este unul maxim pentru colectarea semnăturilor, pentru că verificarea semnăturilor de către Judecătoria Centru  se face timp de 15 zile. Este posibil desfășurarea concomitentă, dacă va decide instanța, CEC-ul se va conforma, doar ca să fie respectate toate termenele prevăzute de Codul Electoral.”a explicat Rodica Sârbu, șefa direcției comunicare și relații publice CEC.

Jude­că­to­ria Cen­tru a înre­gis­trat la 1 august curent, gru­pul de ini­ția­tivă pen­tru orga­ni­za­rea refe­ren­du­mu­lui local pen­tru revo­ca­rea pri­ma­ru­lui gene­ral al muni­ci­pi­u­lui Chi­și­nău, Dorin Chir­toacă. După înre­gis­trare, gru­pul de ini­ția­tivă va primi de la CEC lis­tele spe­ci­ale pen­tru colec­ta­rea sem­nă­tu­ri­lor. Victor Chi­ronda, unui dintre liderii grupului de inițiativă, anunța ante­rior că gru­pul de lucru are apro­xi­ma­tiv 300 de mem­bri, iar peste 800 de per­soane vor colecta sem­nă­tu­rile.

Potrivit Codului Electoral, decizia privind revocarea primarului se consideră adoptată prin referendum local dacă pentru ea a votat un număr egal sau mai mare de alegători decât au votat în cazul alegerii primarului, dar nu mai puţin de jumătate din numărul alegătorilor care au participat la referendum. Data adoptării hotărârii se consideră ziua desfăşurării referendumului local.

Dis­cu­ți­ile pri­vind ini­ți­e­rea unui refe­ren­dum pen­tru demi­te­rea lui Dorin Chir­toacă au dema­rat din luna mai a anu­lui curent. Ini­ția­tivă a fost pro­pusă de frac­țiu­nea Par­ti­du­lui Soci­a­liș­ti­lor din Con­si­liul Muni­ci­pal Chi­și­nău și ulte­rior sus­ți­nută de mai mulți con­si­li­eri muni­ci­pali.