Reacția lui Ulanov după ce Procuratura a solicitat reținerea acestuia: „Nu am ce să ascund”
După ce în plenul Parlamentului i-a fost solicitată ridicarea imunității, Denis Ulanov susține că a venit anterior cu mai multe solicitări în adresa Procuraturii Generale (PG) pentru a fi audiat, însă cererile sale au rămas fără răspuns. Acesta declară că va vota pentru ridicarea imunității sale, lucru pe care îi îndeamnă și pe colegii săi, motivând că nu are nimic de ascuns.
„Atunci când în 20202, cu ajutorul justiției televizate, în adresa mea s-au pronunțat cu privire la participarea la unele evenimente, în particular la frauda bancară, eu imediat, de mai multe ori, m-am adresat procurorului general să fiu audiat pe orice aspect pe care Procuratura îl consideră necesar”, a menționat deputatul în plenul Parlamentului.
Membrul fracțiunii partidului „Șor” a mai adăugat că nu se ține de imunitate și că pentru a fi audiat nu era necesară și ridicarea imunității. Cât privește solicitarea reținerii și percheziționării, Ulanov a refuzat să vină cu un comentariu la aceste aspecte.
„Ce a apărut oare acum, în perioada înaintării candidaților la funcția de premier? Poate încurcă unele voturi? Eu nu am ce să ascund. Absolut nimic, în principiu. Eu însumi voi vota și îi îndemn și pe colegii mei să voteze pentru ridicarea imunității mele, pentru că nu am ce să ascund. Sunt gata să fiu audiat. Cer doar să fie respectate procedurile ce îmi vor permite să prezint situația Comisiei juridice”, a mai adăugat Denis Ulanov, fost avocat al lui Ilan Șor. Denis Ulanov este unul dintre avocaţii lui Ilan Şor în dosarul penal legat de furtul unui miliard de dolari din bănci.
Alexandru Stoianoglo, procurorul general al R. Moldova, participă în ședința de vineri, 19 martie, a Legislativului și cere ridicarea imunității pentru anchetarea și arestarea deputaților Partidului „Șor” Petru Jardan și Denis Ulanov. Cei doi sunt cercetați în dosarul „fraudei bancare” pentru escrocherie și spălare de bani.
Cererile de ridicare a imunității pentru cei doi parlamentari au fost citite de la tribuna Parlamentului de președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi. Petru Jardan și Denis Ulanov sunt cercetați pentru escrocherie și spălare de bani. Denis Ulanov, înainte de a ajunge în Parlament, a fost unul dintre avocații lui Ilan Șor, condamnat anterior în prima instanță în dosarul fraudei bancare.