Reacția lui Iurie Leancă la declarațiile lui Mihail Gofman
Iurie Leancă, liderul Partidului Popular European din Moldova, a organizat un briefing în care a negat spusele fostului şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, în cadrul emisiunii INTERPOL de la TV7. Potrivit lui Iurie Leancă, Gofman ar fi doar instrumentul cuiva, iar spusele lui sunt doar niște minciuni.
„Au început să fie scoși de la naftalină luptători pentru adevăr, care fac acuzații fără temei. Acest fost șef s-a ocupat ani de zile de prevenirea spălării banilor în RM, tocmai când s-au făcut cele mai mari tranzacții care au păgubit Moldova. Cineva are un interes ca el să vină cu aceste cuvinte. El este doar un instrument și nimic mai mult, și a rostit doar minciuni. Ba mai mult: el a fost demis în aprilie 2014 de CNA la insistența mea, pe motivul unor dezvăluiri din presă, și am aflat că a mai fost concediat anterior”, a menționat Leancă.
Totodată, ex-premierul susține că nu se teme de o eventuală arestare a sa. „Apropo, despre iminenta mea arestare: nu am de ce să mă tem și de ce să mă ascund. Atunci când am fost citat de CNA, m-am prezentat. Am fost mișcat de scopul de a face lumină și de a nu repeta scenarii macabre în RM. Nu exclud că vor mai fi trezite din somnul lor amnezic alte personaje care vor insista în campanie pe aberații scandaloase. Mi-aș dori foarte mult, măcar o dată după independență, să arătăm că suntem stat european, că am învățat ceva, ca această campanie să fie o competiție de idei și soluții, nu de atacuri murdare”, a subliniat Iurie Leancă.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.