Reacția Innei Popenco la decizia Curții de Apel: „Chem oamenii la un protest pașnic”
Inna Popenco, candidata lui Ilan Șor s-a arătat nemulțumită de decizia de ieri, 21 octombrie, a Curții de Apel Chișinău eliminare ei din cursa electorală.
„Am ajuns în această situație pentru că suntem victimile autorităților și a partidelor de opoziție care au acționat împotriva mea. Ei și-au propus să mă scoată din cursă. De aceea, chemăm pe toți susținătorii noștri să vină astăzi, la ora 14:00, în fața Curții Supreme de Justiție, ca să protestăm pașnic și să luptăm pentru democtrație”, a declarat Inna Popenco, în cadrul unei conferințe de presă.
Marina Tauber, președinta Federației de Tenis din R. Moldova, a declarat că este vorba despre o „comandă politică”, deoarece ultimele sondaje ar arăta o creștere în rating a candidatei partidului „Partidul Șor”. „Este un joc murdar… Inna Popenco este un candidat simplu din popor care nu face parte din elita politică din Chișinău. De aceea, ea și a fost obiectul de atac din partea mai multor politicieni și ignorată de majoritatea instituțiilor mass-media”, a subliniat Tauber.
Inna Popenco a declarat că va ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție.