Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   RAPORT: Trei soluţii pentru salvarea…

RAPORT: Trei soluţii pentru salvarea BEM

428-bem-moldovacurata.mdNaţionalizarea Băncii de Economii (BEM), cedarea controlului băncii unui investitor străin, cu menţinerea de către stat a unui pachet de blocaj, sau majorarea capitalului statutar al debitorilor BEM, care au la această bancă credite neperformante – sunt soluţiile pentru salvarea băncii statului, oferite de Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia de la BEM. În cadrul Comisiei de anchetă au fost discutate trei variante teoretic posibile de depăşire a situaţiei insuficienţei capitalului BEM.

Variante pentru BEM

Prima soluţie, naţionalizarea. „Pentru realizarea acestei variante este necesară adoptarea în pachet a unei legi speciale privind naţionalizarea BEM şi a unei legi pentru modificarea Codului civil, a Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică, a Legii privind societăţile pe acţiuni şi a Legii instituţiilor financiare. Decizia în acest sens depinde doar de stat”, se spune în raportul Comisiei.

„Cedarea controlului băncii unui investitor privat cu menţinerea de către stat a pachetului de blocaj” este o altă soluţie propusă de membrii Comisiei de anchetă. „Acest pachet de acţiuni al statului va garanta prezenţa statului în societatea pe acţiuni la nivel de 33%. Decizia privind realizarea acestei variante depinde de acţionarii privaţi. Această variantă nu implică costuri financiare din partea statului”, scrie în raport.

O ultimă soluţie propusă de membrii Comisiei de anchetă este „majorarea capitalului statutar al debitorilor BEM din rândurile întreprinderilor de stat care au la această bancă credite neperformante, cu scopul rambursării acestor credite. Această măsură poate restabili parţial capitalul BEM. Decizia depinde de stat”, se spune în raport.

Cine se face vinovat de situaţia de la BEM?

Membrii Comisiei de anchetă au ajuns la concluzia că BEM are acum mari probleme din mai multe motive. Unul dintre ele este activitatea inadecvată a fostului preşedinte, Grigore Gacikevici, care a fost realizată cu încălcarea normelor prudenţiale, nerespectarea recomandărilor Băncii Naţioanele a Moldovei (BNM), luarea deciziilor de creditare într-un mod netransparent, raportări eronate şi incomplete prezentate Consiliului de administraţie, Ministerului Finanţelor şi BNM.

Cei nouă membri ai comisiei de anchetă au ajuns la concluzia că şi lipsa unui sistem de control din partea autorităţii responsabile, conform legii, pentru gestiunea cotei statului în BEM, rolul proactiv exercitat insuficient de Consiliul BEM, până în iunie 2012, în remedierea deficienţelor identificate prin actele de control ale BNM şi ale Curţii de Conturi, precum şi al reprezentantului statului la BEM, Victor Barbăneagră, au dus la acutizarea problemelor actuale ale băncii.

Totodată, reacţia întârziată a instituţiilor de drept în investigarea cazurilor concrete de acordare a unor credite în condiţii suspicioase, atacul mediatic asupra BEM, care a avut un efect negativ asupra situaţiei financiare a acesteia, manifestat prin retragerea unui volum important al depozitelor, dar şi tendinţa unui număr substanţial de întreprinderi de stat de a transfera rulajele lor spre alte bănci comerciale au dus la menţinerea acestor probleme. Doar în anul 2012, din motive formal necunoscute, de la BEM şi-au mutat rulajele la alte bănci comerciale 83 de întreprinderi cu capital de stat. Acest lucru a cauzat pierderea unui rulaj de aproximativ 200 milioane de lei lunar, se spune în raportul Comisiei de Anchetă.