• Radiografie electorală: Totul despre candidații din circumscripția nr.45

    Radiografie electorală: Totul despre candidații din circumscripția nr.45
    vizualizări
    19 februarie 2019 | 18:04

    Au rămas zile numărate până la alegerile parlamentare din 24 februarie, iar în acest context ZdG lansează o serie de articole informative despre candidații care vor lupta în fiecare circumscripție uninominală. 

    Circumscripția uninominală nr. 45 include 15 localități din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia. În această circumscripție au fost înregistrați șapte candidați. Primul în buletinul de vot va figura Alexandr Suhodolski de la PSRM, urmat de Fiodor Mincu de la PDM și Nina Dimoglo de la Partidul „Șor”. Al patrulea pe listă este candidatul independent Nicolai Dudoglo, urmat de Dmitrii Levintii (Partidul Nostru), Ivan Cîlicic (PCRM), lista fiind încheiată de candidata Blocului ACUM, Tatiana Ursu.

    Foto: alege2019

    Alexandr Suhodolski,  PSRM

    Între 2011 și 2014, Alexandr Suhodolski a activat în cadrul SRL „Gagauz-Gaz”, filiala Comrat-Gaz. Conform profilului realizat în cadrul inițiativei civice „Pentru un Parlament Curat”, Suhodolski a fost lider al Asociației Obștești „Tineretul Găgăuziei”. Din 2015 până în 2017 a fost viceprimar al municipiului Comrat, iar din ianuarie 2017 este vicepreședinte al Adunării Populare din Găgăuzia (APG). Potrivit portalului Nokta, înainte de a intra în Partidul Socialiștilor, a făcut parte din Partidul Comuniștilor.

    Pe parcursul ultimilor ani, Alexandr Suhodolski, împreună cu soția sa, Lilia Suhodolskaia, au sponsorizat în mai multe rânduri Partidul Socialiștilor, dar și campaniile electorale în care au fost implicați exponenți ai PSRM. În 2015, soția lui Alexandr Suhodolski a făcut o donație de 20.000 de lei în bugetul PSRM, adică o treime din bugetul oficial al familiei pentru anul anterior. Un an mai târziu, 13.860 de lei au mers din buzunarul vicepreședintelui Adunării Populare din Găgăuzia în pușculița partidului. Despre aceasta a scris și Centrul de Investigații Jurnalistice în cadrul unei anchete. În primul trimestru din 2018, Suhodolski a mai făcut o donație la partid, în mărime de 13.000 de lei. În 2016 Alexandr Suhodolski a vărsat în bugetul electoral al lui Igor Dodon, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, 52.600 de lei.

    În ultimii doi ani, Alexandr Suhodolski a obținut din salariu venituri de circa 289 de mii de lei. Candidatul PSRM declară un autoturism de model Mercedes E220cdi din 1999, dobândit în 2016, pe care îl conduce în baza unui contract translativ de posesie și folosință. În declarația de avere și interese personale pentru 2017-2018, Suhodolski nu declară nicio locuință.

    Fiodor Mincu, PDM

    Foto: candidat.md

    În perioada anilor 2008-2011, Fiodor Mincu a deținut funcția de primar al s. Congaz. În 2011 a devenit consilier al președintelui Adunării Populare a Găgăuziei. Din anul 2014 Mincu lucrează în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova în calitate de șef al Oficiului Teritorial de Informare al Parlamentului R. Moldova, din Comrat.

    În declarația de avere și interese personale pentru 2017-2018, Mincu delcară că a obținut un salariu de peste 350 de mii de lei de la Secretariatul Parlamentului, aproape 19 mii de lei de la Primăria s. Congaz și o pensie de 71 400 de lei. Familia Micu deține două terenuri și o casă de locuit dobândită în 1984. Candidatul PDM are în proprietate două autoturisme: o Toyota Corola din 2003 procurată în 2016 și o Toyota Camry din 2007 procurată în 2018. Valoarea bunurilor nu este indicată.

    În 2018, familia candidatului a contractat un credit bancar de 50 de mii de lei, la o rată anuală a dobânzii de 7%, scadent în 2019.

    Foto: alege2019

    Nina Dimoglo, Partidul Șor

    De profesie juristă și jurnalistă, Nina Dimoglo conduce mișcarea de tineret „Ileri”, Comrat și Asociația Obștească „Avanti”. Este fondatoarea asociației obștești „Oameni de bună credință”. Potrivit portalului regional.md, Nina Dimoglo a fost Miss Găgăuzia. În 2012 a candidat la funcţia de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei.

    Dimoglo declară că deține cote-părți a câte 1/4 din două case de locuit, de 114m2 și 86,6m2, dobândite în 2008 și 1/4 dintr-un teren. Pe parcursul anului 2018 a obținut un venit din salariu de doar 4 224 de lei. O altă sursă de venit au fost 55 de mii de lei de la ziua de naștere.

     

    Foto: alege2019

    Nicolai Dudoglo, candidat independent

    Politicianul găgăuz este fost membru al Partidului Democrat și fost deputat în Parlamentul R. Moldova. În primăvara anului trecut, Nicolai Dudoglo a anunțat că părăsește Partidul Democrat din Moldova și renunță la mandatul de parlamentar. Decizia a fost luată de Dudoglo după ce PDM i-a cerut explicații privind implicarea sa în asociaţia obştească „Noua Găgăuzie”, care, susțineau atunci democrații, a devenit o mişcare cu obiective politice ce nu se încadrează în politica promovată de partid. Impus să aleagă între statutul de membru al PDM și cel de fondator al asociației obștești, Nicolai Dudoglo susținea că prioritar pentru sine este relansarea mișcării „Noua Găgăuzie”. Deputatul a invocat faptul că motivul ar fi dorința sa de a face Găgăuzia o regiune puternică și un model național de dezvoltare a unei unități teritoriale autonome în limitele cadrului legislativ existent în R. Moldova. Potrivit lui Dudoglo, în perioada mandatului său a fost nevoit să se abțină de la promovarea unor proiecte privind UTA Găgăuzia, deoarece avea o altă viziune decât conducerea PDM privind regiunea din sud-vestul țării.

    Plecarea lui Dudoglo din PDM a fost anticipată de presa din regiune, care a scris că Nicolai Dudoglo ar urma să se depărteze fictiv de partid pentru a-și întări pozițiile înainte de alegerile parlamentare, când acesta va candida în circumscripție uninominală. Abordat de ZdG, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a negat atunci că ar fi vorba despre o plecare fictivă a lui Dudoglo și a declarat că motivele nu sunt decât activitățile deputatului în formațiunea „Noua Găgăuzie”, care s-ar fi transformat într-o mișcare politică cu alte principii decât cele ale Partidului Democrat.

    În ultimii doi ani, conform declarației de avere și interese personale, Nicolai Dudoglo a obținut venituri de peste 260 de mii de lei din activitatea sa în Parlamentul R. Moldova. În 2018, acesta a contractat un credit în sumă de 120 de mii de lei, scadent în 2023, la o rată anuală a dobânzii de 13%.

    Fostul deputat PDM are în proprietate trei terenuri și deține cote-părți a câte 1/2 din alte trei terenuri. Familia Dudoglo deține două apartamente de 77,3 m2 și 39,2 m2, dar și  două case de locuit de 66,9 m2 și 111,1 m2. Una dintre case (de 111,1 m2) este deținută de Nicolai Dudoglo în baza unui contract translativ de posesie și folosință.

    Nicolai Dudolgo deține și două autoturisme: un Volkswagen fabricat în 1997, procurat în același an cu 35 de mii de lei și o Skoda Superb din 2015, achiziționată în 2015 cu 19 mii de euro. Dudoglo mai declară și un autoturism de marca Toyota Rav4, fabricat în 2010, procurat cu 120 de mii de lei în 2012.

    Foto: alege2019

    Dmitrii Levintii, Partidul Nostru

    Din informațiile publicate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC), aflăm că Dmitrii Levintii activează ca inginer în cadrul SRL „Termostal-Imex”, de unde a ridicat în ultimii doi ani un salariu de 97 de mii de lei. Candidatul PP Partidul Nostru nu deține nicio locuință, ci doar cota parte dintr-un teren agricol. Levintii are în proprietate un autoturism Renault Megane fabricat în 2005 și achiziționat în 2014 cu 10 mii de lei.

    În 2016 Levintii a contractat un credit în valoare de 450 de mii de lei, la o rată anuală a dobânzii de 11%, scadent în 2031, iar în 2017 a mai luat un împrumut în valoare de 15 mii de lei, la o rată anuală a dobânzii de 10%, scadent în 2019.

    Foto: alege2019

    Ivan Cîlicic, PCRM

    Ivan Cîlicic, de profesie inginer-economist, este pensionar și nu deține în prezent nicio funcție, conform informațiilor prezentate pe site-ul CEC.

    În ultimii doi ani, candidatul PCRM a obținut venituri în sumă de 126 147 de lei din pensie și 1 600 de lei din dobânzi bancare. Cîlicic are în proprietate un apartament de 50,6 m2, dobândit în 1980 și un garaj de 38,4 m2, dobândit în 2009.

     

    Foto: alege2019

    Tatiana Ursu, Blocul ACUM

    Conform informației publicate pe site-ul CEC, candidata Blocului ACUM de pe circumscripția 45 nu este angajată în câmpul muncii. În declarația de avere și interese personale pentru ultimii doi ani, Tatiana Ursu declară doar salariul de 9 000 de lei din funcția de casier la SRL „Brio”. Aceasta nu deține niciun bun imobil sau mobil.

     

    Vezi AICI lista tuturor secțiilor de votare din Circumscripția nr. 45

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Anunțul a fost făcut de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Pr…
    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Partidul Socialiștilor din R. Moldova(PSRM) și Partidul Democrat(PD) au decis astăzi, 5 iunie, că vor vota, în lectură finală, Legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru ob…
    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Curtea Supremă de Justiție informează că în cadrul instituției a fost confirmat un caz de infectare cu noul tip de coronavirus. Astfel, începând cu 9 iunie, în cadrul Curții se instituie regim special de muncă.
    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Lidera Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, îndeamnă cetățenii R. Moldova printr-o înregistrare video să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor. „În fiecare an, de Paștele Blajinilor, împreună cu…
    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor. Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    În legătură cu organizarea sărbătorii Paștele Blajinilor, în perioada 7-8 iunie, peste 3 mii de polițiști, carabinier și salvatori vor asigurara ordinea publică și monitorizarea respectării regulilor de preveni…
    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor.  Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general

    Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a expediat în adresa președintelui Parlamentului, prim-ministrului și ministrului Educației, Culturii și Cercetării o scrisoare prin care solicită…
    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general