Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Prima ședință a Guvernului Filip

Prima ședință a Guvernului Filip

Prima ședință a Guvernului Filip a avut loc ieri, 21 ianuarie, seara la ora 18.00. În timpul ședinței, clădirea Guvernului a fost înconjurată de zeci de polițiști.

„Începem activitatea într-o atmosferă de proteste şi tensiune. Trebuie să recepţionăm cu atenţie mesajele populaţiei, să le analizăm şi să facem tot ce este posibil să le rezolvăm problemele. Aici nu mă refer doar la revendicările celor care sunt în stradă, sigur că nu ţine de noi să le satisfacem dorinţa de a intra în alegeri anticipate, dar dincolo de aceasta revendicare sunt multe alte nemulţumiri ale populaţiei, ale celor care nu au ieşit în stradă. Lunga perioada de crize politice și incertitudine a creat restanțe mari, pe care trebuie sa le acoperim rapid”, a declarat premierul.

Pavel Filip a cerut ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, să asigure activitatea permanentă a grupului de lucru responsabil de menţinerea ordinii publice în legătură cu protestele din capitală. „Să manifestaţi grijă faţă de securitatea cetăţenilor şi hotărâre maximă în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a celor care comit violenţe şi provocări, să le preveniţi, să nu admiteţi ca ele să aibă loc”, a menţionat Pavel Filip.

În cadrul şedinţei, câţiva dintre miniştri au prezentat informații cu privire la situaţia actuală ce se referă la securitatea economică, financiară şi asigurarea ordinii publice.

Şeful Guvernului a reiterat apelul la calm, adresat atât cetăţenilor, cât şi forţelor de ordine, pentru a evita violenţe şi situaţii critice.