Președintele PAS, filmat pe ascuns și acuzat că „șantajează primarii”. Reacția lui Igor Grosu

În spațiul public au apărut imagini video, filmate pe ascuns, în care Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), afirmă că are întrevederi cu primarii din țară pentru a-i „mobiliza” în contextul alegerilor parlamentare din toamnă.
Afirmațiile lui Igor Grosu au provocat un val de reacții critice din partea politicienilor din opoziție, dar și a foștilor colegi de partid. În replică, președintele PAS a afirmat că declarațiile i-au fost scoase din context.
Pe 31 iulie, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, a distribuit pe pagina sa de Facebook un videoclip filmat pe ascuns în timpul unei întrevederii a lui Igor Grosu cu diaspora din Geneva.
„Trebuie să ne ținem mobilizați, dacă doriți, și încordați undeva. Și asta fac și cu primarii. Eu personal mă întâlnesc cu toți primarii care nu-s de la noi, pe ai noștri deja îi ținem în tonus. (…) Dacă rezultatul nostru comun o să fie prost la toamnă, s-a terminat cu canalizarea, s-a terminat cu apa, cu multe lucruri bune, necesare nouă. Evident necesare. Dar pentru asta trebuie se pus osul la bătaie. Pentru că eu am o audiență, dar a ta este la firul ierbii. Omul când are o problemă în sat, ce face? Vine la primar. (…) Așa că abordarea asta gen „eu sunt cu voi, dar eu sunt apolitic, nu mă bag în politică”… Nu există, apolitici sunt la Doina. Apolitismul e la Doina, Dumnezeu să-i ierte. În rest, pe toți ne vizează politica”, a spune Igor Grosu în videoclip.
Mai multe canale de Telegram au distribuit imaginile video, care ulterior au fost preluate și comentate de mai mulți politicieni din opoziție. Printre cei care au reacționat se numără primarul Chișinăului și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, dar și Olesea Stamate – fosta colegă de partid a lui Igor Grosu, în prezent candidată independentă la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Într-un mesaj video, Ion Ceban a declarat că a fost „șocat” de afirmațiile făcute de Igor Grosu, pe care le consideră un act de „șantaj”. Totodată, edilul a subliniat că instituțiile competente ar trebui să intervină, iar Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) ar fi necesar să formuleze o reacție oficială în legătură cu declarațiile președintelui PAS.
La rândul ei, deputata neafiliată Olesea Stamate, exclusă din PAS în contextul scandalului legat de Legea amnistiei, a lansat un apel către primari, îndemnându-i „să nu se lase influențați”. Stamate a acuzat PAS că s-ar îndepărta de valorile inițiale și că ar condiționa accesul la fonduri europene de sprijinul politic acordat partidului.
În replică la reacțiile apărute în spațiul public, Igor Grosu a acuzat că declarațiile sale au fost scoase din context și a venit cu o serie de precizări.
„Văd că se publică tot felul de declarații de-ale mele scoase din context, dar vreau să fac niște precizări. Am spus mereu și voi spune cu orice ocazie – dacă pierdem calea europeană, pierdem accesul la fondurile europene, ceea ce înseamnă că pierdem și singura șansă și posibilitate de a dezvolta Republica Moldova. Pentru că singuri nu avem din păcate resurse suficiente de a face aceste investiții. Nu vom mai putea face canalizare, apeducte, drumuri în sate și orașe, proiecte care costă foarte mult și pe care le-am făcut în ritm accelerat, fără precedent în ultimii 4 ani, tocmai datorită ajutorului european.
Să nu credeți că Putin și grupările criminale vor investi în satele noastre. Rușii și bandiții vin ca să ia, nu să dea și asta am văzut-o cu toții în ultimii 30 de ani. De aceea, dragi cetățeni, vă rog repetat să ne informăm din surse credibile”, a punctat Igor Grosu.