Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președintele Curții Constituționale a Lituaniei,…

Președintele Curții Constituționale a Lituaniei, nedumerit de decizia CC cu privire la dizolvarea Parlamentului

Foto: 15min.lt

Președintele Curții Constituționale a Lituaniei, doctor în drept, Dainius Zalimas, pune la îndoială corectitudinea ultimelor decizii luate de Curtea Constituțională a R. Moldova, cu privire la dizolvarea Parlamentului și declararea neconstituțională a noului Guvern.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Dainius Zalimas precizează că deciziile Curții au fost luate într-un timp scurt, fapt ce pune la îndoială corectitudinea și transparența procesului judiciar. Totodată, prin decizia din 7 iunie, Curtea Constituțională a R.Moldova a stabilit că Parlamentul trebuie dizolvat după 3 luni (90 de zile), în cazul în care nu a fost învestit Guvernul. Curtea a ajuns la durata de 90 zile, făcând însă trimitere la Codul civil, care stabilește că „prin jumătate de an ori semestru se înțeleg 6 luni, prin trimestru – 3 luni, prin jumătate de lună – 15 zile, prin decadă – 10 zile”. Respectiv, judecătorii Înaltei Curți au constatat că dacă o jumătate de lună are 15 zile, rezultă că o lună are 30 de zile.

„Curtea Constituțională a Moldovei își explică deciziile, care se află în centrul crizei constituționale actuale. Cu toate acestea, câteva chestiuni-cheie lipsesc în aceste clarificări. În primul rând, dacă interpretarea Constituției se poate baza pe Codul civil, deoarece acesta din urmă este de rang inferior și poate fi el însuși subiect al revizuirii constituționale. În al doilea rând, deciziile din 8 iunie au fost adoptate într-un mod deosebit de rapid – în câteva ore; prin urmare, nu este clar cum a fost asigurată corectitudinea, publicitatea și transparența procesului judiciar, precum și egalitatea ambelor părți în procedură. Așteaptă cu nerăbdare răspunsurile la aceste întrebări extrem de importante”, a scris Dainius Zalimas pe pagina sa de Facebook.

La solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, Comisia de la Veneția urmează să se expună săptămâna viitoare cu privire la ultimele decizii ale Curții Constituționale din R. Moldova, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului. Potrivit agendei revizuite, publicate pe site-ul instituției, avizul urmează a fi făcut public pe 21 iunie.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională alegerea conducerii Parlamentului R. Moldova și votarea noului Guvern, iar ulterior, a instituit interimatul funcției de președinte, după ce, în prealabil, a decis că termenul limită în care putea fi votat un nou Guvern era 7 iunie 2019, nu 9 iunie, așa cum se menționa anterior în spațiul public.

Deciziile Curții Constituționale (CC) din ultimele zile vin să coincidă cu poziția Partidului Democrat din Moldova (PDM), care a declarat nelegitime voturile din Parlament și a solicitat declanșarea alegerilor anticipate.

„Sincronizarea” dintre PDM și CC nu este însă una întâmplătoare. Dintre cei 6 judecători ai Înaltei Curți, 3 dintre ei au fost anterior deputați ai PDM, iar doi au fost incluși în componența CC cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare din luna februarie.

Foto: 15min.lt
Publicitate
Publicitate