Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Neînțelegerile din cadrul Comisiei Parlamentare…

Neînțelegerile din cadrul Comisiei Parlamentare juridice, numiri și imunități

În cadrul ședinței Comisiei Parlamentare juridice, numiri și imunități a fost discutat Proiectul Legii cu privire la Procuratură, elaborat în urmă cu trei ani de către un grup de lucru din care au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Justiției, Procuraturii Generale și societății civile, și apreciat de către experții europeni.

Potrivit membrilor grupului de lucru care au elaborat proiectul, membrii comisiei au votat astăzi mai multe amendamente la document care schimbă esențial conceptul de reformare a instituției.

Astfel, s-a decis cearea Procuraturii pentru combaterea crimei organizate.

„După ce atât de mult ne convingeau toți că nu trebuie să „se umble” la proiectul de lege cu privire la Procuratură, iată că astăzi lucrurile se schimbă. Chiar dacă anterior, în urma dezbaterilor din comisie, audierilor publice, lucrului cu experții și autorii s-a pregătit un proiect de raport al comisiei, astăzi, repejor, aproape pe furiș se introduc „de urgență” alte amendamente/modificări la proiect… Aceasta este o demonstrație că se dorește consolidarea influențelor”, susține Vadim Pistrinciuc, deputat din partea PLDM.

Nemulțumit de aceste decizii se arată și deputatul Tudor Deliu. „Aceste amendamente au fost propuse și anterior de către deputatul democrat Sergiu Sârbu, noi însă știm că ele vin de la procurorul general Corneliu Gurin. Anterior, amendamentele nu au fost susținute. Cel mai mult s-au opus liberalii și comuniștii care acum votează cuminți”, se arată indignat liberal-democratul Tudor Deliu.