Modificarea Constituției a intrat în vigoare. Cine va numi viitorul procuror general: Dodon sau Timofti?
Astăzi, 29 noiembrie, în Monitorul Oficial a fost publicată legea pentru modificarea și completarea Constituției R. Moldova, prin care procurorul general este numit de șeful statului.
Întrebat de reporterii ZdG dacă Nicolae Timofti va numi Procurorul General înainte de expirarea mandatului de președinte, Ion Păduraru, secretarul general al Aparatului Președintelui R. Moldova, a declarat că este prea devreme să vorbim despre acest lucru. „Nu anticipați evenimentele. Nicolae Timofti este președintele R. Moldova până în ziua în care va fi învestit noul președinte. Astfel, până la acel moment, Nicolae Timofti are toate prerogativele de a analiza demersurile și propunerile care sunt făcute. Însă, nu am primit încă niciun demers privind numirea în funcție a procurorului general”, a explicat Păduraru.
Amintim că, la 25 noiembrie, Parlamentul a adoptat, cu 84 voturi, modificarea Constituției. Astfel, președintele R. Moldova va numi Procurorul General. Potrivit proiectului, şeful statului va numi Procurorul General la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.
Candidatul pentru funcția de Procuror General este desemnat în urma unui concurs public organizat de CSP și înaintat Președintelui.
La concursul pentru funcția de procuror general al R. Moldova și-au depus candidatura șase procurori: Eduard Harunjen, prim-adjunctul procurorului general, care de mai bine de jumătate de an îndeplinește funcția de procuror general interimar, Igor Serbinov și Iurie Garaba, adjuncții procurorului general, Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție (PA), Igor Popa, șeful Procuraturii mun. Chișinău, și Ruslan Cașu, procuror în cadrul Procuraturii sect. Ciocana.
Pe 7 decembrie cei șase candidați vor susține ultima probă (interviul) în urma căreia CSP va înainta președintelui R. Moldova candidatura aleasă. Șeful statului, la fel ca și în cazul judecătorilor, poate respinge o singură dată candidatura propusă de CSP. Totodată, Procurorul General este demis din funcție de către Președintele R. Moldova, la propunerea CSP, în condițiile legii.