Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ministrul de Externe face apel…

Ministrul de Externe face apel către România și către statele membre ale UE de a sprijini R. Moldova în efortul de acomodare a refugiaților din Ucraina

În contextul unei convorbiri de astăzi cu omologul său român Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al R. Moldova a venit cu un apel către România, precum și către statele membre ale Uniunii Europene, de a sprijini R. Moldova în efortul de primire și acomodare a refugiaților din Ucraina.

„Am reiterat în convorbirea de astăzi cu omologul român Bogdan Aurescu sprijinul nostru pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, făcând apel la soluționarea prin metode pașnice a oricăror conflicte. Am accentuat imperativitatea respectării principiilor de bază ale dreptului internațional.

Având în vedere că unul dintre efectele crizei din Ucraina este generarea fluxurilor de refugiați către țările vecine, am făcut un apel către România, precum și către statele membre ale Uniunii Europene, de a ne sprijini în efortul de primire și acomodare a refugiaților din Ucraina pe teritoriul țării noastre.

Rămânem în contact permanent cu ministrul Aurescu pentru schimburi de informații și coordonare a activităților de contracarare a pericolelor aferente conflictului din Ucraina”, a menționat Ministrul Popescu.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi dimineață, în jurul orei 05:30, ora Moscovei, începerea unei „operațiuni speciale” în Ucraina. La scurt timp, explozii puternice au început să răsune în mai multe orașe din Ucraina. O explozie puternică a fost raportată în apropierea cazărmii unei brigăzi mecanizate din Odesa, două explozii puternice – la Kiev. De asemenea, explozii au fost raportate și la Kramatorsk, Nikolaev, Berdyansk. 

Detalii aici: LIVE TEXT/ Putin atacă Ucraina cu avioane, tancuri și nave militare. Ministerul de Interne de la Kiev anunță cel puțin 6 morți, 7 persoane rănite și 19 persoane dispărute