Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ministrul Andrei Galbur a plecat…

Ministrul Andrei Galbur a plecat la Moscova

Andrei Galbur, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene,  va efectua o vizită de lucru la Moscova în perioada 4-5 aprilie, la invitaţia omologului său rus Serghei Lavrov.

În cadrul întâlnirii, cei doi miniştri de externe vor efectua un schimb amplu de opinii pe întreg spectrul de chestiuni actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-ruse, în particular, vizând promovarea dialogului politic, perspectivele dezvoltării cooperării în domeniul comercial-economic şi cultural-umanitar. Un subiect aparte îl va constitui problematica reglementării conflictului transnistrean.

În cadrul vizitei va fi semnat un Plan de consultări între ministerele afacerilor externe ale celor două ţări pentru anii 2016 – 2017.