Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   MEI propune un nou moratoriu…

MEI propune un nou moratoriu de patru luni asupra acordării cetățeniei prin investiție

Imagine-simbol

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) propune instituirea unui moratoriu pentru o perioadă de patru luni asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova în condițiile art.17 alin.(11) și (12) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024/2000. Un proiect în acest sens a fost supus spre consultări publice și ar putea fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare.

Moratoriul poate fi prelungit pentru o perioadă de cel mult două luni.

Conform proiectului, cererile privind dobândirea cetățeniei prin investiție depuse până la data intrării în vigoare a Legii nr.107/2019 pentru instituirea moratoriului vor fi examinate în modul stabilit de Guvern, iar termenul contractelor de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare şi promovare internaţională a Programului de dobândire a cetăţeniei prin investiţie pentru Guvernul Republicii Moldova cu agenţii acreditaţi se va prelungi cu o perioadă egală perioadei moratoriului, fără achitarea taxei prevăzute pentru lunile respective.

Premierul Ion Chicu a declarat vineri, 21 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul va fi aprobat la ședința Guvernului de miercurea viitoare și și-a exprimat speranța că va fi aprobat și de Parlament.

Acesta susține că își dorește ca legea să fie suspendată sau să fie prelungit moratoriul până la 1 ianuarie 2021, „să invităm specialiștii încă o dată”.

Primul moratoriu de patru luni a intrat prima dată în vigoare la 23 august 2019, fiind ulterior prelungit până la 20 februarie.

În luna iunie, deputații ACUM și PSRM au votat abrogarea legii cetățeniei prin investiție doar în prima lectură.

Ieri, 20 februarie, proiectul de lege privind abrogarea legii acordării cetățeniei prin investiție nu a fost inclus pe ordinea de zi a Parlamentului.