Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu merge la Curtea…

Maia Sandu merge la Curtea Constituțională: „Cetățenii sunt cei care au de pierdut în urma acestor alegeri”

Lidera PAS, Maia Sandu, care potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor a acumulat 47,82% din votul alegătorilor, îndeamnă cetățenii să rămână uniți și să nu renunțe la „casa noastră”.  Aceasta a declarat că toate eforturile echipei PAS, dar și PPDA sunt concentrate pe documentarea încălcărilor admise în ziua scrutinului, dar și pe deficiențele organizării procesului electoral, atât pe teritoriul țării, cât și în diasporă, unde mii de moldoveni nu și-au putut exercita dreptul la vot. Maia Sandu și Andrei Năstase au anunțat că vor prezenta Curții Constituționale „dovezile privind fraudele admise în procesul electoral” și vor solicita să se expună asupra legitimității scrutinului. O decizie privind alăturarea către mișcarea protestatară, care cere la fel ca PAS demisia CEC-ului și a ministrului de Externe,  Maia Sandu a declarat că va enunța după adresarea la Curtea Constituțională.

„Respect oamenii care l-au votat pe oponentul meu, dar timpul va arăta adevăratele intenții ale acestui om. Nu putem trăi mai bine într-o țară prinsă în capcana corupției. Dragi cetățeni, vreau să vă mulțumesc încă odată tutror celor care au ieșit la vot ieri. Vreau să mulțumesc în special celor care au avut încredere în mine. Știu că vă încearcă emoții dificile, emoții de nedreptate. Este firesc să fie așa. Noi am fost corecți, uniți, mulți. Am făcut un efort extraordinar. Mă închin încă odată în fața celor care au parcurs mii de kilometri”, a declarat Maia Sandu.

Lidera PAS a mulțumit cetățenilor care l-au votat pe contracandidatul său, socialistul Igor Dodon, dar a afirmat că „timpul va arăta adevăratele intenții ale acestui om”.

„Aceste alegeri n-au fost nici corecte, nici libere. Oponenții noștri au folosit metode necinstite: manipulare, minciună, bani murdari, resurse administrative, mass-media care nu a fost neapărat independentă, chiar și serivicii speciale”, a precizat politiciana.

Sandu a cerut demisia președintei Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, dar și a ministrului Afacerilor Externe, Andrei Galbur.

„Vom prezenta Curții Constituționale dovezile neregulilor în procesul electoral. Cu părere de rău, cetățenii acestei țări sunt cei care au de suferit în urma acestor alegeri. Adevăratul câștigător și profitor este Vlad Plahotniuc. Moldova este țara noastră, nu jucăria lor”, a declarat Maia Sandu.