Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu: dialogul între guvernare…

Maia Sandu: dialogul între guvernare și societatea civilă trebuie mediat de Consiliul Europei

Inițiatoarea proiectului politic PAS, Maia Sandu, a propus liderilor protestarailor să includă în lista revendicărilor către actuala guvernare, șase condiții care ar trebui îndeplinite în următoarele 30 de zile.

Maia Sandu a cerut modificarea cadrului legislativ în sistemul bancar, selectarea guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei în cadrul unui concurs jurizat de către reprezentanți internaționali. Aceasta a pledat pentru ca membrii comisiei să fie guvernatori la băncile din Uniunea Europeană. Alte cerințe se referă la aprobarea pachetului de legi de integritate,demiterea procurorului general, al conducerii CNA și CNI. De asemenea, a propus modificări la legislația electorală în vederea înregistrării partidelor politice și finanțarea echitabilă a acestora. Cât ține de libertatea mass-media, Maia Sandu a subliniat necesitatea reducerii numărului de licențe privind persoanele juridice, astfel ca să nu poată deține mai mult de două licențe.

Potrivit, Maiei Sandu, experiența anterioară a demonstrat că dialogul între societatea civilă și guvernare trebuie monitorizat de către un reprezentant al Consiliului Europei.