Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Filat către Plahotniuc: „Viața bate…

Filat către Plahotniuc: „Viața bate filmul!”

Ex-premierul Vlad Filat, adresează, prin intermediul avocaților săi, un mesaj către liderul PDM, Vladimir Plahotniuc.

Ex-premierul condamnat la închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență acuză liderul PDM de lașitate pentru că ar fi ales să fugă din R. Moldova, pe când acesta ar fi trebuit să răspundă la o serie de întrebări.

„Despre mine s-au vorbit și se vorbesc în continuare multe, însă, atunci când mi s-a propus să fug pentru că Republica Moldova nu-i un loc sigur, să am grijă de familie, am decis să rămân și să-mi demonstrez nevinovăția. Însă am avut parte de o execuție publică în ședințe de judecată închise. Nu regret decizia luată acum 3 ani și 8 luni în urmă. Deși sunt închis, sufletul îmi este liber și conștiința curată. Tu ai ales să fugi!”, se arată în mesajul lui Filat, publicat pe Facebook de către avocații săi.

Fostul premier, care îl acuză pe Plahotniuc de fabricarea dosarelor pe numele său, îi spune liderului PDM că „până la urmă toți răspund pentru ce au făcut” și că „Viața bate filmul! (chiar și ”The Godfather”)”.

Mesajul lui Filat vine la scurt timp după ce Vlad Plahotniuc a publicat un mesaj în care afirmă are nevoie de odihnă și de timp pentru a-și „securiza familia”, pentru că nu se mai simte în siguranță în R. Moldova.

Vladimir Filat a fost condamnat la 27 iunie 2016 la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență de un complet de judecători ai Judecătoriei Buiucani, din care au făcut parte magistrații Galina Moscalciuc, Andrei Niculcea și Sergiu Lazari.