Expert: „Conducerea de la Moscova vrea ca țările fostei Uniuni Sovietice să fie legate cu o sârmă ghimpată” – Ziarul de Gardă
  • Expert: „Conducerea de la Moscova vrea ca țările fostei Uniuni Sovietice să fie legate cu o sârmă ghimpată”

    Expert: „Conducerea de la Moscova vrea ca țările fostei Uniuni Sovietice să fie legate cu o sârmă ghimpată”
    03 aprilie 2017 | 10:00

    Luni, 3 aprilie, urmează să fie semnat Acordul de Colaborare cu Uniunea Euroasiatică. Declarația a fost făcută de către Igor Dodon în cadrul conferinței de presă când prezenta rezultatele obținute în cele 100 de zile de la investirea sa în fucția de șef al statului.

    „Pe 3 aprilie, la Chișinău va avea loc un forum în cadrul căruia vom discuta subiecte importante ce țin de Uniunea Euroasiatică. Și, indiferent de poziția prim-ministrului, vom semna un Acord de colaborare cu Uniunea Euroasiatică. Vreau să asigur o balanță în stat, deoarece după semnarea Acordului de Asociere cu UE, s-a destabilizat situația în țară. Acordul de Asociere cu UE nu interzice semnarea unui nou acord, mi-au zis-o și cei de la Bruxelles, când am fost în vizită de lucru. În acest aspect voi fi foarte dur și sever. Dacă Guvernul și Parlamentul vor încerca să blocheze inițiativele președintelui, voi bloca inițiativele lor. Dacă Parlamentul nu va susține inițiativa mea, mă voi adresa poporului și vom declanșa un referendum”, a atenționat Igor Dodon, referindu-se la declarațiile făcute anterior de către Andrian Candu, președintele Parlamentului, și Pavel Filip, premierul R. Moldova. Cei doi au anunțat că nu vor recunoaște acest acord, declarând-ul nul. „R. Moldova este o țară parlamentară, astfel anume Parlamentul și Guvernul joacă rolul cel mai important, iar rolul președintelui este de a fi un echilibru între puteri și să vină cu mesaje de unire a societății, dar nu de divizare a acesteia prin limbă, religie, etnie”, a menționat Candu. De asemenea, premierul Filip susține că declarația făcută de Dodon la Moscova pe data de 17 ianuarie 2017 este „o declarație care va rămâne una politică, pentru că ea nu poate fi pusă în aplicare fără Parlament și Guvern”. În replică, Igor Dodon a scris într-o postare pe Facebook că acordul dintre R. Moldova cu Uniunea Eurasiatică va fi totuși semnat. „Președintele are legitimitate și mandatul majorității cetățenilor acestei țări și nu voi permite nimănui să se interpună între mine și popor”, a scris Dodon.

    „Înainte de a semna astfel de documente, președintele trebuie să discute subiectele respective cu autoritățile competente. Astfel de pași, astfel de idei și propuneri sau inițiative pe care le are președintele sau oricare reprezentant al instituțiilor de stat ar trebui să fie discutate cu cetățenii și diverși actori din domeniile respective. Aceste lucruri trebuie explicate și după asta să ne avântăm în procedura de semnare. Este dreptul lor să insiste pe anumite lucruri și îi vizează doar pe ei dacă au anumite neînțelegeri cu unele forțe politice. Însă, acest lucru nu ar trebui să ne afecteze. Noi (cetățenii, n.r.) trebuie să înțelegem foarte bine care sunt avantajele sau dezavantajele, care sunt riscurile unor astfel de situații. Noi ar trebui să cunoaștem și să ne expunem, în caz contrar este doar opinia și decizia unei singure persoane – chiar dacă este președinte. Igor Dodon trebuie să țină cont de interesele cetățenilor”, opinează Ion Manole, director executiv Promo-Lex.

    Viorel Chivriga, expert economic la IDIS Viitorul, susține că acordul de colaborare cu Uniunea Euroasiatică, pe care vrea să-l semneze Igor Dodon, este unul fără valoare. „Președintele țării nu are așa multe atribuții. El poate veni cu propuneri, demara unele negocieri, dar nu poate să semneze astfel de acorduri, pentru că entitatea care ia aceste decizii este cu totul alta. Prerogativele lui Dodon sunt foarte mici. De fapt, aici se vede un joc politic populist și nimic altceva. Acest acord se vrea semnat, doar pentru a fi semnat și în interesul unei singure persoane sau în interesul partidului pe care l-a condus (PSRM, n.r.)”, opinează expertul.

    Mai mult, acesta susține că în primul rând trebuie să înțelegem ce este de fapt Uniunea Euroasiatică și cât de dezvoltate sunt țările membre. „De fapt, situația țărilor membre ale Uniunii Euroasiatice este deplorabilă, având o economie slab dezvoltată, pentru că acest acord nu funcționează și nu soluționează problemele economice ale membrilor săi. În cazul R. Moldova, nu cred că populismul și interesele personale trebuie să prevaleze, fără a ține cont de adevăratele nevoi ale cetățenilor. Semnarea acordului cu Uniunea Euroasiatică nu ar fi decât un pas în urmă. Interesul Moscovei este de a include într-un spațiu controlat de ei toate țările care au fost parte a Uniunii Sovietice. Rusia nu vrea ca R. Moldova să fie o țară independentă, care să-și decidă singură soarta și să se dezvolte. Conducerea de la Moscova vrea ca țările fostei Uniuni Sovietice să fie legate cu o sârmă ghimpată, în caz contrar apar situații conflictuale”, menționează Viorel Chivriga.

    De aceeași părere este și analistul politic Oazu Nantoi. Acesta consideră că Uniunea Euroasiatică este „un instrument de realizare a intereselor imperiale ale Rusiei, în condițiile în care țările membre se tem de Rusia și au acceptat să adere la Uniunea Euroasiatică fără nicio întrebare”.

    „Să nu uităm că în interiorul acestei uniuni sunt circa 600 de documente care blochează comerțul liber, iar schimbul comercial a scăzut cu 20% pe durata anului 2016, nemaivorbind de devalorizarea valutelor care circulă în aceste țări. Astfel, rămâne deschisă întrebarea: în ce măsură Igor Dodon este președinte al R. Moldova și în ce măsură el este agent rus? Aceasta este întrebarea care mă macină atunci când mă uit la comportamentul lui din 2012 (când a devenit președintele PSRM, n.r.) și până în prezent, în special când mă uit la rezultatele lucrărilor Congresului extraordinar al socialiștilor din decembrie 2016. Cert este că acest document face parte din campania electorală a dl Dodon”, opinează analistul politic. Mai mult, acesta susține că inițiativa de semnare a acordului de colaborare cu Uniunea Euroasiatică este doar un spectacol. „Cele trei părți: Guvernul, Parlamentul și președintele R. Moldova au un păpușar comun – Vlad Plahotniuc. Astfel, putem înțelege că aici este vorba de un spectacol”, conchide Nantoi.

    În Memorandumul privind colaborarea dintre Comisia Economică Eurasiatică și R. Moldova, publicat de către Ion Ceban, secretarul general al președintelui, se menționează că scopul acestuia este de a contribui la dezvoltarea cooperării cuprinzătoare dintre statele membre ale Uniunii Eurasiatice, Comisia Economică Eurasiatică și R. Moldova în vederea sporirii volumului comerțului reciproc și a investițiilor.

    Меморандум Молдова – ЕАЭС by Stanley Vartanian on Scribd

    „R. Moldova trebuie să aibă relații bune de colaborare atât cu Estul, cât și cu Vestul. Trebuie primordial să apărăm interesele naționale ale țării. Iar politica dusă în această privință nu trebuie să depindă de interesele geopolitice ale cuiva din Est sau Vest. Suntem obligați să asigurăm o balanță în politica externă și să diversificăm la maximum relațiile comerciale în toate direcțiile avantajoase pentru Moldova. Este foarte important ca R. Moldova să deschidă piețe noi de desfacere, dar în nici într-un caz să nu piardă piețele tradiționale, acolo unde produsele noastre sunt cunoscute și apreciate”, a declarat Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă organizată Forumul Internaţional „Uniunea Economică Euroasiatică – R. Moldova”.

    Sursa foto: Europa Liberă

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    R. Moldova, Ucraina și Georgia pledează pentru avansarea parcursului european către summitul PaE, anunță Guvernul

    În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, prim-ministra Natalia Gavrilița, în comun cu prim-ministrul Georgiei și cel al Ucrainei, au avut o întrevedere cu președinta Comisiei Europene (CE), Ursula Von Der Leyen…
    R. Moldova, Ucraina și Georgia pledează pentru avansarea parcursului european către summitul PaE, anunță Guvernul

    Curtea de Conturi, despre „Termoelectrica”: „se relevă o abordare neconformă asupra procesului de gestionare a datoriilor, imobilizărilor corporale, activelor în curs de execuție și a stocurilor învechite și neutilizate”

    Managementul S.A. „Termoelectrica” este axat preponderent pe activitatea curentă, ceea ce în consecință denotă nesoluționarea unor carențe istorice care afectează administrarea conformă a patrimoniului deținut.
    Curtea de Conturi, despre „Termoelectrica”: „se relevă o abordare neconformă asupra procesului de gestionare a datoriilor, imobilizărilor corporale, activelor în curs de execuție și a stocurilor învechite și neutilizate”