Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ex-ministru despre alegeri: „Scenariul e…

Ex-ministru despre alegeri: „Scenariul e scris demult, iar noi asistăm la niște scene de teatru… Se vor schimba doar niște „actori”

„Sincer, eu nu cred că alegerea președintelui prin vot direct ar putea produce vreo schimbare palpabilă în Moldova acum. Cel mai probabil, scenariul e scris demult, iar noi asistăm la niște scene de teatru…  Se vor schimba doar niște „actori”. Poate va fi sacrificat și cineva din „regie”, că trebuie să mimeze cumva o pretinsă „curățenie” în sistem. Asta place celor de afară. Dar dacă cineva e atât de naiv și crede că gruparea care controlează astăzi puterea la Chișinău își dorește cu adevărat reforme – e problema lui”, spune, într-un interviu pentru Deutsche Welle, Mariana Durleșteanu, ex-ministră a Finanțelor.

La crearea actualului sistem nociv, cu rezistență patologică la reforme, s-a lucrat din greu ani de zile, iar acum această „găinușă de aur” produce bani pentru gruparea care a crescut-o. Acceptarea reformelor ar însemna să renunțe de bună voie la a mai controla fluxurile financiare. Vă imaginați una ca asta? E ridicol să mizezi pe faptul că o „elită” politică dubioasă și șantajabilă va implementa mâine niște reforme care le-ar pune în pericol libertatea și averile exponenților acestei „elite” putrede. Pentru partenerii externi, aceste alegeri nu prezintă nici interes, dar nici nu reprezintă vreun pericol. Ei au probleme mai importante: situația legată de Turcia, Brexit, criza imigranților, etc. Din păcate, Moldova a ratat șansa de a rămâne la loc vizibil pe agenda UE, pentru că a dezamăgit, pentru că s-a furat miliardul, pentru că politicienii au trișat. Acum, Moldova prezintă foarte puțin interes din punct de vedere strategic și nu prezintă deloc interes investițional, deoarece instituțiile statului sunt slabe, la mâna unui dubios. Investitorii nu vin într-o țară în care justiția se face la telefon, pentru că riscă să rămână fără afaceri… După furtul miliardului suntem „ciuma Europei”. Va fi foarte greu să „spălăm” țara după acest jaf care ne-a făcut celebri, iar după ce miliardul a fost pus pe spatele amărâților, va fi și mai greu să redăm o speranță oamenilor, pentru că sărăcia va deveni pentru ei o problemă din ce în ce mai stresantă”, spune Durleșteanu, în interviu.

Ex-ministra vine și o o poziție tranșantă în privința acordului cu Fondul Monetar Internațional și decizia Guvernului de a pune miliardul furat pe „umerii cetățenilor”. Aveți în față un om care a negociat în trecut, din poziția de reprezentant al Guvernului, cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană. Mai mult, am avut ocazia să fiu angajată a unei instituții financiare internaționale… Vreau să vă spun că la negocieri întotdeuna se ține cont de interesul major al oamenilor, de bunăstarea acestora. Totul este în mâinile factorilor guvernamentali care negociază – ei trebuie să aibă putința și dorința de a-și apăra cetățenii.Sunt sigură că nu FMI a impus această metodă inumană de recuperare a miliardului furat. O atare abordare (punerea miliardului furat pe spatele cetățenilor – n.n.) trădează o anumită stare de lașitate și complicitate la furt. Nu poți să condamni o generație la sărăcie, dar să lași hoții în libertate. E penal! De fapt, e o încercare a Guvernului de a mușamaliza frauda din sistemul bancar. E strigător la cer ceea ce fac guvernanții de la Chișinău! După ce au încuviințat prin inacțiune jaful din rezervele valutare, ne mai pun odată în cârcă nu doar datoria, dar și dobânda. Am sperat până în ultima clipă că președintele Timofti se va trezi măcar în al XII-lea ceas și va refuza să promulge odiosul proiect. Am sperat că va auzi „murmurul poporului”, așa cum a spus în discursul de Revelion. Dar a cedat. Acum, moldovenilor deștepți nu le rămâne decât să ia exemplu de la islandezi. Islandezii au refuzat să plătească datoriile și au ignorat condițiile impuse de bancherii internaționali. Aceasta nu înseamnă că instig cetățenii la acţiuni ilegale, dar nici să fiu tolerantă faţă de acest dezmăţ de corupţie şi stagnare nu pot. Personal cred că garanția emisă de Guvern pentru creditarea de către BNM a celor trei bănci devalizate nu are legitimitate. Deci, nu este constituțională. Au fost sfidate toate atribuțiile și ignorate competențele în procesul de garantare a creditelor oferite de BNM prin  plasarea dolarilor din rezerva BNM pe piață. BNM, împreună cu cei care au tolerat și orchestrat acest furt trebuie să-și asume responsabilitatea juridică și instituțională, iar actuala clasă politică – Parlamentul să revină la proiectul de împovărare a cetățenilor. Este revoltător să garantezi niște credite fictive acordate unor bănci falite după ce acestea făcuse „Cash out” din sistem. Eu am încredere în raportul „Kroll” (companie americană de audit care investighează jaful bancar). Circuitul banilor se vede clar din acest raport. Nu e nevoie de un „due diligence” ca să identifici beneficiarii. Cetățenii nu trebuie să accepte această povară. Nu poți converti o garanție oferită nelegitim în datorie de stat, iar BNM să-și recupereze datoria de la băncile devalizate în urma procesului de lichidare a acestora”, punctează aceasta, în interviul, pe care-l puteți citi integral, AICI.

Mariana Durleșteanu a fost ministră a Finanțelor în perioada 2008-2009 și ambasadoare în Marea Britanie între 2004-2008.