• Dodon pleacă la Soci. „Voi participa ca invitat special”

    Dodon pleacă la Soci. „Voi participa ca invitat special”
    vizualizări
    13 mai 2018 | 15:25

    Igor Dodon, președintele R. Moldova, pleacă iarăși în Federația Rusă. De această dată, el întreprinde o vizită la Soci ca să participe la ședința Consiliului Suprem Economic Eurasiatiс „în calitate de invitat special”, anunță Dodon pe o rețea de socializare.

    Totodată, președintele pro-rus se va întâlni și cu Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, Alexander Lukașenko, președintele Republicii Belarus, Nursultan Nazarbaev, președintele Republicii Kazahstan, dar și cu Nikol Pașinyan, noul prim-ministru al Republicii Armenia.

    Igor Dodon, care într-un an și cinci luni de când se află la șefia țării, a vizitat de cel puțin unsprezece ori Federația Rusă, niciodată însă nu a vorbit despre o vizită a lui Vladimir Putin în R. Moldova. Despre o eventuală vizită a lui Putin la Chișinău, Dodon a fost întrebat de către internauți în cadrul unei conferințe online, în noiembrie 2017. Atunci, șeful statului declara că președintele rus ar putea veni pentru prima dată în R. Moldova în 2019.

    De la începutul mandatului, Igor Dodon nu s-a întâlnit niciodată cu omologii singurelor state vecine ale R. Moldova, România şi Ucraina.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    India devine una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus, după un număr record de infectări într-o singură zi

    India a raportat un număr record de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus – peste 9.800 de infectări în ultimele 24 de ore. India a depășit Italia la numărul de infectări și a urcat pe locul 6 în cl…
    India devine una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus, după un număr record de infectări într-o singură zi

    Încă un caz de coronavirus a fost confirmat în Parlamentul R. Moldova

    Arina Spătaru, deputata Platformei Demnitate și Adevăr, a fost testată pozitiv la noul tip de coronavirus. Despre asta a anunțat chiar deputata într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook. „Timp de do…
    Încă un caz de coronavirus a fost confirmat în Parlamentul R. Moldova

    Premierul Canadei a îngenunchiat alături de protestatarii din Ottawa pentru a denunța rasismul în urma morții lui George Floyd în SUA

    Premierul canadian Justin Trudeau s-a alăturat vineri, 5 iunie, miilor de protestatari din Ottawa pentru a denunţa rasismul şi violenţa poliţiei în urma morţii lui George Floyd în SUA, aşezându-se în genunchi a…
    Premierul Canadei a îngenunchiat alături de protestatarii din Ottawa pentru a denunța rasismul în urma morții lui George Floyd în SUA

    R. Moldova înregistrează o creștere alarmantă a numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Care este situația în România și în Ucraina

    Autoritățile Moldovei consideră că prin măsurile dure de carantină, au reușit să țină sub control epidemia de coronavirus, însă după ultimele date statistice privind numărul cazurilor noi de infectări cu noul t…
    R. Moldova înregistrează o creștere alarmantă a numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Care este situația în România și în Ucraina

    COVID-19: Încă trei decese, anunțate de autorități

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) informează despre înregistrarea a încă trei decese provocate de COVID-19. Astfel, în R. Moldova, bilanțul deceselor ajunge la 331c de cazuri. Potrivit…
    COVID-19: Încă trei decese, anunțate de autorități

    ULTIMA ORĂ! Alte 264 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în R. Moldova, în ultimele 24 de ore

    Alte 264 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate astăzi, 6 iunie, în Republica Moldova, dintre care 3 în regiunea transnistreană. Acesta fiind cel mai mare număr de infectări de la apariția primului caz de CO…
    ULTIMA ORĂ! Alte 264 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în R. Moldova, în ultimele 24 de ore