Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Fotoliu vacant în Parlament:…

DOC Fotoliu vacant în Parlament: O deputată PAS își dă demisia

Sursă foto: Facebook/ Galina Sajin

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Galina Sajin, a solicitat să-i fie aprobată cererea de demisie din funcția de parlamentar. Astfel, se va declara vacant un mandat de deputat.

Rog să aprobați demisia mea din funcția de deputat din motive personale”, se arată în cererea Galinei Sajin, proiectul căreia a fost înregistrat în Parlament pe 15 ianuarie.

Potrivit CV-ului ei, Galina Sajin a făcut parte din diasporă în perioada 2006-2019. Acesta a lucrat și la S.A „Fabrica de sticlă din Chișinău” în anii 1994-2006.

În declarația de avere și interese personale pentru 2017 – 2018, Sajin menționează că a lucrat în calitate de asistent familiar în Italia și a obținut pentru munca prestată 28 655 euro. Candidata a mai trecut în declarația sa de avere două terenuri intravilane, dar și o casă de locuit de 72,6 m2, obținută în urma unui contract de donație. Alte bunuri imobile sau mobile nu au fost declarate.

Conform declarației de avere și interese personale depusă de Galina Sajin pentru anul 2021, aceasta deține: o casă de locuit, dobândită prin donație, trei terenuri intravilane și automobilul Toyota Yaris, fabricat în 2018. O altă casă este deținută în folosință prin contract de locațiune.

La solicitarea președintelui Parlamentului Igor Grosu, membrii Legislativului se vor convoca în sesiune extraordinară în perioada 17-18 ianuarie 2024.

Galina.sajin by Ziarul de Gardă