Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deputații au respins propunerea de…

Deputații au respins propunerea de a-i audia pe Harunjen și Chetraru în Parlament

Deputații au respins inițiativa socialiștilor de a crea o comisie parlamentară cu privire fraudele din sistemul bancar.  Aleșii poporului s-au opus și audierii în Parlament a procurorului general interimar, Eduard Harunjen, dar și a șefului Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru.

Printrei cei care s-au opus inițiativelor a fost Vladimir Voronin, liderul PCRM, care a considerat că crearea unei comii de anchetă ar putea duce la pasarea responsabilității pentru investigarea acestor fraude  de pe umerii organelor de drept pe cei ai deputaților.  Propunerea socialiștilor a fost votată doar de către fracțiunea lui Dodon și cea a liberal-democraților, astfel că nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată.