Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dependenţa politică şi carenţele Guvernului

Dependenţa politică şi carenţele Guvernului

468-guvernGuvernul nu este suficient de independent, susţin experţii Transparency International (TI) Moldova, care au evaluat Executivul, inclus în cadrul celor 13 piloni ai Sistemului Naţional de Integritate. Executivul este influenţat nu atât de Parlament, ca for suprem legislativ, cât de partidele politice din majoritatea parlamentară, mai constată autorii evaluării.

R. Moldova, ratificând cele mai importante documente internaţionale anticorupţie, a adoptat un cadru legal naţional în domeniu. Evident, Guvernul a avut un rol esenţial în acest exerciţiu. Mai mult, declarând prevenirea şi combaterea corupţiei ca prioritate în guvernare, Executivul a dezvoltat şi un cadru normativ subordonat legilor. Totuşi, în pofida acestor eforturi, doar 11,6% dintre respondenţi, potrivit Barometrului de Opinie Publică, din noiembrie 2013, consideră că fenomenul corupţiei a scăzut în perioada aflării la putere a actualului Guvern, iar 88,1% dintre respondenţi nu sunt mulţumiţi de realizările ţării în combaterea corupţiei, constată TI Moldova, care pune aceste rezultate pe seama mai multor deficienţe în activitatea Executivului.

Guvernul, subordonat partidelor, nu Parlamentului

Din punct de vedere juridic, independenţa Guvernului este limitată în mod acceptabil, prin instrumentele puse la dispoziţia Parlamentului în supravegherea Executivului, menţionează experţii care au realizat evaluarea. Totuşi, la general, Guvernul nu este suficient de independent, susţin aceştia. În practică, Executivul este influenţat nu atât de Parlament, ca for suprem legislativ, cât de partidele politice din majoritatea parlamentară. Interesele acestor partide ghidează politicile guvernamentale, inclusiv numirile guvernamentale. Membrii Guvernului se schimbă odată cu schimbările din majoritatea parlamentară, iar remanierile guvernamentale sunt determinate de apartenenţa politică a persoanelor, fiind adesea neglijate criterii cum sunt profesionalismul şi integritatea. Din această cauză politicile publice nu au continuitate şi durabilitate, iar actul guvernării rămâne puţin previzibil, coerent şi consecvent, scriu experţii TI Moldova. Independenţa şi eficienţa Executivului este compromisă şi prin cazuri de ignorare a procedurii legislative de către Parlament. Astfel, Legislativul obişnuieşte să adopte proiecte de acte fără avizul Guvernului, adaugă TI Moldova.

Experţii cataloghează activitatea Guvernului la capitolul transparenţă ca fiind una satisfăcătoare, or, în partea ce ţine de lucrările Executivului, site-ul oficial al Guvernului conţine proiectele agendelor, precum şi procesele-verbale ale şedinţelor Guvernului, iar actele guvernamentale sunt publicate în Monitorul Oficial al R. Moldova. Totuşi, la acest capitol, au fost depistate mai multe carenţe în activitatea unor ministere, actele normative ale cărora nu au fost înregistrate şi publicate. Experţii TI Moldova oferă drept exemplu Ministerul Educaţiei, care nu obişnuieşte să publice în Monitorul Oficial actele departamentale ce ţin de procedurile de admitere/absolvire a diferitor cicluri de învăţământ preuniversitar. „Aceste încălcări ale procedurii ar putea nu numai genera eventuale deficienţe de legalitate, dar şi alimenta coruptibilitatea sistemului de învăţământ”, se spune în evaluare. O altă problemă la acest capitol observată de experţi este modul netransparent în care s-au concesionat activele statului la „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi s-a administrat pachetul de acţiuni deţinut de stat la „Banca de Economii”.

Responsabilizarea şi dependenţa politică

TI Moldova menţionează că legislaţia conţine suficiente prevederi care ar permite responsabilizarea Guvernului şi a membrilor săi, dar că, totuşi, cadrul legal ar putea fi îmbunătăţit prin introducerea prevederilor despre responsabilitatea ministerială, lucru planificat din anul 2000, dar nerealizat până în prezent. „Deşi există prevederi cuprinzătoare care ar asigura supravegherea eficientă a activităţii Executivului, acestea nu totdeauna se pun în uz eficient. Darea de seamă a Guvernului în faţa Parlamentului se transformă adesea într-o bătălie verbală, nu tocmai în cele mai bune tradiţii parlamentare. Frecvent, majoritatea parlamentară sare în apărarea Executivului, chiar dacă acesta nu întotdeauna a fost performant, iar opoziţia parlamentară insistă asupra demisiei, chiar şi în lipsa unor motive plauzibile. Totuşi, Guvernul poate pica moţiunea de cenzură şi poate fi demis. Însă acest fapt se întâmplă nu atât din cauza erorilor de guvernare, cât din cauza echilibrului deturnat între partidele majoritare. Adesea, instrumentele de responsabilizare a Guvernului sunt aplicate de către Parlament sub presiunea intereselor corporatiste ale partidelor politice sau a unor oligarhi”, se menţionează în evaluarea TI Moldova.

„În partea ce ţine de posibilităţile oferite Prim-ministrului de a-i responsabiliza pe membrii Guvernului, acestea, la fel, adesea se pun în uz în dependenţă de interesele de partid şi contextul politic. La general, un ministru poate fi demis, însă asemenea cazuri se întâmplă uneori din cauza schimbării coraportorului de forţe în cadrul coaliţiei de guvernare. Totodată, urmăririle penale pornite în privinţa unor miniştri se percep public ca reglări de conturi între partide, agenţiile anticorupţie, în practică, nefiind independente faţă de politic. Totuşi, este de remarcat că cetăţenii devin tot mai eficienţi în responsabilizarea Guvernului, punându-şi în exerciţiu tot mai des dreptul de a contesta acţiunile sau inacţiunile Guvernului şi autorităţilor subordonate acestuia în faţa instanţelor judecătoreşti”, se spune în studiul TI Moldova.

Candidaţii la funcţii în Guvern, neverificaţi

Cadrul legal naţional conţine prevederi menite să asigure integritatea membrilor Executivului, constată evaluatorii. Membrii Guvernului cad sub incidenţa Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice. Verificarea trebuie să se efectueze în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei în autorităţile publice. În practică însă, procedurile prescrise de Legea privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice nu li se aplică membrilor Guvernului. Probabil şi din aceste motive, în 2013, Comisia Naţională de Integritate a iniţiat controale în privinţa a 4 miniştri şi viceminiştri, în ale căror declaraţii cu privire la venituri şi proprietăţi au fost depistate încălcări.

Printre altele, TI Moldova a apreciat în activitatea Guvernului evoluţiile în procesul de implementare a reformei administraţiei publice centrale. Totuşi, Transparency remarcă şi faptul că Executivul declară prevenirea şi combaterea corupţiei ca prioritate în guvernare, însă eforturile acestuia adesea se reduc la elaborarea şi adoptarea unor acte normative, nefiind urmărit impactul acestora, reacţiile la probleme fiind insuficiente.

Recomandările Transparency Moldova

TI Moldova are mai multe recomandări pentru Guvern, dar şi pentru celelalte instituţii ale statului care pot avea influenţă asupra Executivului. Astfel, se recomandă abţinerea partidelor politice de la influenţe nepotrivite şi abuzive asupra Executivului, inclusiv stabilirea, prin lege, a unor criterii explicite de profesionalism şi integritate pentru funcţiile de miniştri şi respectarea acestora în numirile şi remanierile guvernamentale sau respectarea de către Parlament a exigenţelor procedurii legislative. Totodată, se recomandă completarea Legii cu privire la Guvern cu norme care ar stabili condiţiile în care Prim-ministrul este în drept să decidă asupra şedinţelor închise ale Guvernului, îmbunătăţirea Legii privind transparenţa în procesul decizional, în partea ce ţine de mecanismul de sancţionare a încălcărilor.

TI Moldova mai recomandă punerea în aplicare, corectă şi imparţială, de către Parlament şi de către Prim-ministru, a instrumentelor de responsabilizare a Guvernului şi a membrilor Guvernului, elaborarea, adoptarea şi punerea în aplicare a unui cod de etică care ar fi aplicabil membrilor Guvernului, aplicarea în privinţa miniştrilor a procedurilor de verificare, în condiţiile Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice, îmbunătăţirea cadrului legal prin prevederi ce ţin de responsabilitatea ministerială, dar şi punerea în aplicare a prevederilor legale privind ocuparea prin concurs a funcţiilor de adjuncţi ai conducătorilor autorităţilor administrative. Nu în ultimul rând, TI Moldova propune elaborarea, adoptarea şi punerea în aplicare a cadrului normativ subordonat Legii privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf), inclusiv înfiinţarea Comisiei de stat pentru testări cu utilizarea poligrafului, precum şi adoptarea reglementărilor metodice de rigoare.

Precizăm că evaluarea Guvernului face parte din proiectul TI Moldova „National Integrity System Assessments in European Neighbourhood East Region”, desfăşurat în cinci ţări membre ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Ucraina şi Moldova), proiect finanţat de Comisia Europeană şi Fundaţia Est-Europeană.

V.M.