„Demisia Guvernatorului poate cauza o tergiversare de circa 4-5 luni a semnării acordului între FMI și R. Moldova”
Expertul economic Gheorghe Costandachi califică demisia lui Drăguțanu drept o dovadă a incapacității de administrare a sistemului bancar, dar și o acțiune coordonată de forțele politice care stau în umbra guvernatorului.
„Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. Demisia trebuia prezentată cel puțin cu un an înainte. Plecarea din funție este generată și de venirea reprezentanților Fondului Monetar Internațional. Drăguțanu a văzut că nu mai poate face față lucrurilor și a bătut în retragere. Demisia Guvernatorului poate cauza o tergiversare de circa 4-5 luni a semnării acordului între FMI și R. Moldova. Acest lucru se întâmplă acum, când mai mult ca niciodată avem nevoie de finanțare externă pentru soluționarea crizei economice și sociale în care se află țara. Este, indiscutabil, rezultatul influenței politicului. De fapt, Drăguțanu a primit un ordin de retragere. Aceasta nu este o decizie personală.
Banca Națională a avut la îndemână toate instrumentele și puterea de a opri furtul din sistemul bancar, devalorizarea leului, atacurile raider, de a împiedica acest „dezmăț”, dar n-a făcut-o. Drăguțan a stat în umbră până când s-a tot ce s-a putut din fondul bancar și acum, când totul atârnă pe un fir de ață, lasă totul baltă”, crede expertul.
Luni, 21 septembrie 2015, Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, și-a anunțat demisia.