Cum Parlamentul, finanțat în ultimii ani cu circa 13 mln USD, a ajuns „cea mai coruptă instituție”
Cea mai gravă problemă cu care se confruntă R. Moldova în prezent este corupția, iar cea mai coruptă instituție, după părerea cetățenilor, este Parlamentul, arată datele unui sondaj realizat de Institutul Republican Internațional (IRI), desfășurat în septembrie curent. În același timp, Parlamentul este instituția care din 2009, adică în ultimii șapte ani, s-a bucurat de o susținere financiară considerabilă acordată de partenerii internaționali.
Problema corupției este considerată de 39% din respondenți mai gravă decât șomajul, veniturile mici, sărăcia sau emigrarea.
De cealaltă parte, întrebați unde este concentrat acest flagel, 22% din cetățenii chestionați au indicat instituția Parlamentului. Legislativul este urmat de funcționari publici (doctori, profesori, polițiști), Guvern și sistemul judecătoresc. Totodată, 43% din respondenți au declarat că problema corupției este generată de lipsa controlului și supravegherii din partea Guvernului.
Sondajul a fost realizat în perioada 1-23 septembrie, pe un eșantion de 1.518 de locuitori ai R. Moldova cu vârsta de peste 18 ani. Studiul a fost finanțat de National Endowment for Democracy.
În timp ce acum șase ani doar 53% din cetățeni cosniderau flagelul corupției drept o problemă „foarte serioasă”, astăzi numărul acestoa a crescut cu 40 %.
În același timp, Parlamentul este instituția care din 2009, adică în ultimii șapte ani, s-a bucurat de o susținere financiară considerabilă acordată de parteneriii internaționali.
În perioada decembrie 2009 – decembrie 2013, Legislativul a primit 3.000.000 mln dolari SUA pentru:
- Dezvoltarea capacităţilor instituţiei parlamentare în exercitarea funcţiilor principale (legislativă, de reprezentare şi de control) şi responsabilităţilor intersectoriale (drepturile omului, prevenirea conflictelor, lupta cu corupţia, implicarea politică a femeilor şi a minorităţilor naţionale, etc.);
- Îmbunătăţirea managementului resurselor umane şi a infrastructurii de bază;
- Îmbunătăţirea proceselor de planificare strategică a Parlamentului;
- Consolidarea capacităţilor Parlamentului de a-şi exercita funcţiile de bază.
Din informațiile publice aflăm că Legislativul a primit între ianuarie 2010 – iulie 2011, 400.000 euro de la Uniunea Europeană în cadrul Programului comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene „Programul pentru susţinerea democraţiei” cu un buget de 4 mln de euro, pentru:
- sporirea capacităţilor administrative şi politice prin reprezentarea parlamentară,
- elaborarea politicilor, procesul legislaţiei,
- consolidarea funcţiei de control şi supraveghere.
Ulterior, între 2012-2016, în bugetul Parlamentului și Comisiei Electorale Centrale au ajuns 5,6 mln USD pentru „consolidarea capacităților instituționale ale Parlamentului și Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, prin intermediul fortificării funcțiilor de bază ale instituțiilor, sporind prezenţa aspectelor care vizează dimensiunea de gen și drepturile omului în procesele politice și electoral oficiale”, în cadrul Programului pentru democrație în Moldova.
În iulie curent, șeful Parlamentului, Andrian Candu, ambasadoarea Regatului Suediei în R. Moldova, Signe Burgstaller și reprezentanta permanentă a PNUD în R. Moldova, Dafina Gherceva au semnat program de asistență tehnică pentru consolidarea bunei guvernări pentru perioada 2016-2019, cu un buget de 4,3 mln USD.
Printre rezultatele scontate se numără:
- Parlamentul R. Moldova şi-a îmbunătăţit cadrul legislativ şi de responsabilizare, funcţionând într-o manieră eficace, incluzivă şi transparentă;
- Parlamentul R. Moldova promovează şi protejează în mod eficient drepturile omului, egalitatea de gen și nediscriminarea, acordând o atenție sporită categoriilor marginalizate și celor vulnerabile;
- Deputații în Parlament și comisiile permanente examinează mai eficient legislația conexă agendei de integrare europeană;
- Deputații în Parlament și comisiile permanente realizează mai eficient controlul parlamentar asupra implementării politicilor, cu un accent deosebit pe politicile conexe implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi agendei de integrare europeană;
- Parlamentul R. Moldova conlucrează mai eficient cu organizaţiile societăţii civile, Mass-media şi cetăţenii pe aspecte ce ţin de agenda reformelor.

