Comisia Europeană propune închiderea provizorie a 25 de capitole de negociere cu R. Moldova până la sfârșitul anului 2027. Ce prevede foaia de parcus
Republica Moldova ar putea închide provizoriu 25 dintre cele 33 de capitole de negociere cu Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027. Calendarul este inclus în foaia de parcurs pentru R. Moldova, publicată miercuri, 4 noiembrie, de Comisia Europeană, în cadrul pachetului de extindere. Potrivit Biroului pentru Integrare Europeană, nouă capitole ar urma să fie închise provizoriu în prima jumătate a anului 2027, iar alte 16 – în a doua jumătate.
Instituția precizează că această planificare oferă autorităților o direcție de lucru și stabilește priorități, responsabilități și termene pentru fiecare semestru al anului viitor. Obiectivele urmează să fie incluse în următoarea actualizare a Programului național de aderare la Uniunea Europeană, la care lucrează în prezent instituțiile statului.
„Această propunere de calendar pentru 2027 ne oferă o direcție clară de lucru pentru închiderea a peste ⅔ din capitole în anul care vine”, a declarat vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Potrivit instituției, pentru cetățeni și mediul de afaceri, avansarea negocierilor ar urma să se reflecte în servicii mai bune, reguli mai clare și mai multă încredere în instituții.
Totuși, calendarul propus de Comisia Europeană nu reprezintă o garanție că cele 25 de capitole vor fi închise provizoriu în termenele indicate. Fiecare capitol este evaluat separat, iar închiderea acestuia depinde de îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova, de evaluarea progreselor de către Comisia Europeană și de acordul tuturor statelor membre ale UE.
Ce prevede foaia de parcurs
Pe lângă calendarul pentru închiderea provizorie a celor 25 de capitole, Comisia Europeană recomandă deschiderea celor două clustere de negociere rămase – „Agenda verde și conectivitate durabilă” și „Resurse, agricultură și coeziune” – până la sfârșitul anului 2026.
Republica Moldova a deschis deja patru dintre cele șase clustere: „Valori fundamentale”, „Piața internă”, „Competitivitate și creștere incluzivă” și „Relații externe”.
Comisia Europeană a menționat în raportul de extindere pentru 2026 că Republica Moldova a înregistrat progrese în parcursul european și a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere. Totodată, instituția europeană a apreciat că obiectivul autorităților de la Chișinău de a încheia negocierile de aderare la începutul anului 2028 este ambițios, dar realizabil, dacă este menținut ritmul reformelor.
Foaia de parcurs stabilește obiective pentru anul 2027 și are un caracter orientativ. Închiderea provizorie a capitolelor nu înseamnă finalizarea negocierilor de aderare, iar calendarul poate fi ajustat în funcție de progresele înregistrate de Republica Moldova.