Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine sunt noii șefi ai…

Cine sunt noii șefi ai CEC

Comisia Electorală Centrală și-a ales, la începutul acestei săptămâni, noua conducere. Astfel, în fruntea instituției care gestionează procesul electoral din R. Moldova au fost instalate trei persoane noi, propuse de trei partide politice diferite, PCRM, PD și PL.

Luni, 27 iunie 2016, Comisia Electorală Centrală (CEC) s-a întrunit în noua componență, aleasă prin hotărârea Parlamentului din 17 iunie. În prima ședință, instituția și-am ales noua conducere. Deși Iurie Ciocan și Andrei Volentir, fostul președinte, respectiv, secretar general al CEC, se regăsesc și în actuala componență, cei doi nu vor deține nicio funcție de conducere.

Noua șefă a CEC, carieră alături de PCRM

Noua șefă a CEC aleasă de colegi este Alina Russu, propusă pentru un mandat în cadrul Comisiei de către PCRM. Russu, în vârstă de 40 de ani, care l-a învins pe Maxim Lebedinschi, celălalt aspirant la acest fotoliu, propus de PSRM, este, din aprilie 2015, șefa Cabinetului președintelui fracțiunii PCRM în Parlamentul R. Moldova, funcție deținută astăzi de Inna Șupac. În ultimii doi ani, în perioada alegerilor din 2014 și 2015, Russu a fost reprezentant cu drept de vot consultativ la CEC. Aceasta este apropiată de PCRM încă de la începutul anilor 2000, când a fost, inițial, șef adjunct, iar ulterior, șefa Direcției Generală a Aparatului Președintelui R. Moldova în perioada mandatului lui Vladimir Voronin. Din 2009 a devenit consultant principal în cadrul fracțiunii PCRM.

Din ultima declarație cu privire la venituri și proprietate a Alinei Russu, disponibilă pe pagina electronică a Comisiei Naționale de Integritate aflăm că soțul noii președinte a CEC activează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar în 2014 a avut un venit din salariu de 89 de mii de lei. La începutul anului 2015, familia Russu nu indica în declarație nicio locuință, ci doar un automobil Mercedes Benz E300, fabricat în 2008 și procurat în 2013. Tot în 2013, soții Russu și-au deschis un cont în bancă unde păstrează aproape 13 mii de USD, echivalentul a 250 de mii de lei. „Eu am viza de reședință în apartamentul părinților, dar acum locuiesc în apartamentul socrilor. Nu am, din păcate, o locuință proprie”, ne-a zis Alina Russu. Aceasta a precizat că, deși legea obligă doar președintelele, vicepreședintele și secretarul general al CEC să depună declarațiile cu privire la venituri și proprietate, a discutat cu colegii pentru ca toți cei nouă membri să depună asemenea declarații, „pentru că am promis transparență”.

Secretarul CEC, mâna dreaptă a deputatului Sârbu

Vicepreședinte al CEC a fost aleasă Rodica Ciubotaru, propusă în cadrul CEC de către PL. Aceasta vine din mediul privat, fiind, din 2015, șefa secției serviciu personal în cadrul „Amber-Term” SRL, agent economic specializat în proiectarea, comercializarea, instalarea și deservirea tehnologiilor de încălzire, ventilare, aprovizionare cu apă și climatizare. Până în 2015, Ciubotaru a fost șef-adjunct al Secției Juridice a SRL „Transexim” SRL. Ciubotaru are studii juridice la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și masteratul la acastă universitate.

În funcția de secretar general al CEC a fost avansat Veaceslav Agrigoroae, propus la CEC de către PD. Acesta este vicepreședintele ONG-ului „Centrul pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului”, fondat și condus din 2010 și până la începutul acestui an de către deputatul PD, Sergiu Sârbu. Astăzi, funcția de președinte a ONG-ului este deținută de Ina Sârbu, soția deputatului, iar adresa juridică este într-un apartament din str. Independenței din Chișinău, care aparține mamei deputatului. Agrigoroae a fost și aistentul deputatului Sergiu Sârbu, iar în 2014, pentru o scurtă perioadă de timp a fost consilierul acestuia, în perioada în care Sârbu deținea funcția de vicepreședinte de Parlament. Din ultima sa declarație cu privire la venituri și proprietate aflăm că Veaceslav Agrigoroae a avut un salariu de 46 de mii de lei din funcția de asistent de deputat și alți 25 de mii din cea de director comercial al SC „Listrans &CO” SRL, companie specializată în domeniul transportului. Acum doi ani, noul secreat al CEC nu avea nici casă și nici mașină personală.

Din noua componență a CEC fac parte alte șase persoane: Iurie Ciocan, Vasile Gafton și Andrei Volentir au făcut parte din Comisie și în mandatul trecut, ei fiind acum propuși de Platforma Social Democrată, respectiv, PD. Sergiu Gurduza, fost viceministru al Justiției, a fost propus de către PLDM, Maxim Lebedinschi, consilier municipal, tot el, fratele deputatului Adrian Lebedinschi, vine din partea PSRM, iar Vladimir Șarban, consilierul președintelui Timofti a fost propus de către șeful statului.

Publicitate
Publicitate