• Cine sunt deputații care acced de astăzi în Parlament

    Cine sunt deputații care acced de astăzi în Parlament
    vizualizări
    07 iunie 2017 | 17:07

    La următoarea ședință a Parlamentului două fotolii vor fi ocupate de deputați noi. Este vorba despre socialiștii Oleg Cuciuc și Sergiu Groza. Cei doi vin în legislativ după ce deputații PSRM Andrei Neguţa și Victor Sorocean au depus mandatele, fiind numiți în funcții diplomatice. Andrei Neguța, consilierul lui Igor Dodon în domeniul politicii externe, a fost numit ambasador al R. Moldova în F. Rusă, iar Victor Sorocean s-a ales cu funcţia de ambasador al R. Moldova în R. Belarus.

    Curtea Constituțională din Moldova (CCM) a constatat că cei doi candidaţi supleanţi au prezentat Comisiei Electorale Centrale declaraţiile prin care au acceptat mandatul de deputat în Parlamentul R. Moldova, respectiv, în şedinţa plenară din 7 iunie, nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului.

    „Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională i-a declarat aleși în calitate de deputați în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului, pe dl Oleg Cuciuc și dl Sergiu Groza, pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al CCM.

    Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Medicamente împotriva COVID-19: dezamăgiri în serie produse de studiile clinice

    Lista medicamentelor potenţiale împotriva maladiei COVID-19 continuă să se reducă: după hidroxiclorochină, studiile clinice europene Solidarity şi Discovery au renunţat, de asemenea, la tratamentul lopinavir/ri…
    Medicamente împotriva COVID-19: dezamăgiri în serie produse de studiile clinice

    Chicu către parlamentari: „Vă aștept și joi, și vineri la locul de muncă, stimați deputați. Ia să vedem cât veți fugi de mine”

    Încă un mesaj postat de premierul R. Moldova, Ion Chicu, luni, 6 iulie, pe pagina sa de Facebook. De această dată, Chicu se adresează deputaților. După trei tentative eșuate ale Parlamentului de la Chișinău de…
    Chicu către parlamentari: „Vă aștept și joi, și vineri la locul de muncă, stimați deputați. Ia să vedem cât veți fugi de mine”

    DOC/ Ședință la CSM: cererea judecătorului care se plânge de „imixtiune în procesul de înfăptuire a justiției”, pe agendă

    Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întrunesc marți, 7 iulie, într-o nouă ședință, iar pe agendă se numără 18 subiecte, printre care și examinarea cererii judecătorului Judecătoriei Chișinău,…
    DOC/ Ședință la CSM: cererea judecătorului care se plânge de „imixtiune în procesul de înfăptuire a justiției”, pe agendă

    Fisuri pe o porțiune a digului de protecție, aflat pe direcția localităților Țiganca – Rînzești: autoritățile locale s-au mobilizat pentru a întări construcția

    Un echipaj al Sectorului Poliției de Frontieră Stoianovca a participat luni, 6 iulie, alături de reprezentanții IGSU și cei din administrația publică locală la întărirea digului de protecție, aflat pe direcția…
    Fisuri pe o porțiune a digului de protecție, aflat pe direcția localităților Țiganca – Rînzești: autoritățile locale s-au mobilizat pentru a întări construcția

    Cercetător de la Oxford: Covid-19 nu provine din China și a apărut cu mult timp în urmă

    Virusul SARS-Cov-2 ar fi rămas ”adormit” în întreaga lume o perioadă îndelungată şi ar fi apărut atunci când condiţiile i-au fost favorabile dezvoltării, potrivit unuia dintre principalii cercetători de la Univ…
    Cercetător de la Oxford: Covid-19 nu provine din China și a apărut cu mult timp în urmă

    Țara care ar putea deveni un dezastru umanitar în criza COVID urcă pe locul 3 în ceea ce privește numărul de cazuri

    India a depășit Rusia în ce privește numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus și a devenit a treia cea mai afectată țară la nivel global, după Brazilia și Statele Unite, relatează The Guardian. M…
    Țara care ar putea deveni un dezastru umanitar în criza COVID urcă pe locul 3 în ceea ce privește numărul de cazuri