Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Chirtoacă: „Am decis să-mi lichidez…

Chirtoacă: „Am decis să-mi lichidez propriul business pentru a avea conștiința curată”

Dorin Chirtoacă, edilul capitalei, a dat asigurări că gheretele şi alte unităţi comerciale ambulante urmează să dispară de pe arterele principale ale Chişinăului.Anunțul în acest sensa fost făcut astăzi, 15 februarie, în cadrul ședinței Primăriei.

Potrivit edilului, comerţul stradal ar trebui să fie mobil. „Acest comerţ stradal trebuie să fie mobil şi să trecem la caracter mobil permanent al acestui tip de comerţ”, a declarat Chirtoacă, care a propus elaborarea unui nou regulament în acest sens.

Totodată, edilul a comentat şi articolul ZdG „Frații Chirtoacă: afaceri de excepție cu Primăria”, unde este menționată afacerea cu gherete care aparţine lui şi familiei sale.

„Sunt un nou oligarh apărut în municipiul Chişinău. Am decis să-mi lichidez propriul business pentru a avea conştiinţa curată”, a ironizat primarul, deși ZdG a aflat că acesta a ajuns până la CSJ pen­tru firma înre­gis­trată în apar­ta­men­tul soa­crei fra­te­lui său, ata­când pe rând deci­zi­ile Jude­că­to­riei Cen­tru şi ale Curţii de Apel, care i-au fost defa­vo­ra­bile.