Chiril Gaburici, mai popular decât Andrian Candu
Chiril Gaburici, premierul care și-a anunțat astăzi demisia este mai popular decât Andrian Candu, președintele Parlamentului. Cel puțin pe facebook, acolo unde Gaburici a avut o creștere spectaculoasă în ultimele săptămâni, în ciuda dosarului penal și a problemelor legate de studiile sale.
Chiril Gaburici a fost numit premier pe 18 februarie 2015, iar la scurt timp, și-a creat o pagină pe facebook. Încet-încet, numărul persoanelor care au apreciat această pagină a crescut, în special în ultimele săptămâni, când premierul a cerut demisia procurorului general și al guvernatorului Băncii Naționale. Astăzi, pagina lui Gaburici are aproape 5300 de aprecieri și tendința este în creștere.
Pagina lui Andrian Candu, care este în funcție de mai multă vreme, fiind ales președinte de Parlament pe 23 ianuarie 2015 înregistrează mai puține aprecieri, având la moment 4705, iar creșterea din ultima săptămână, când Candu a postat mai multe informații pozitive, este nesemnificativă.
Precizăm, în context, că numele lui Andrian Candu, finul lui Vladimir Plahotniuc, este vehiculat de internauți printre cele ale posibililor înlocuitori ai lui Chiril Gaburici.
Celălalt înalt demnitar, Nicolae Timofti, președintele țării are și el pagină pe facebook, doar că, succesul său este și mai mic. Deși se află la final de mandat, pagina șefului statului a adunat doar 2169 de aprecieri.