Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   CEC se va întruni sâmbătă…

CEC se va întruni sâmbătă în ședință: inițierea procedurii de validare a unui mandat de deputat, pe ordinea de zi

Foto: CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) se va întruni sâmbătă, 30 octombrie, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi a ședinței figurează 13 subiecte, inclusiv inițierea procedurii de validare a unui mandat de deputat în Parlamentul R. Moldova.

Membrii CEC urmează să aprobe simbolurile electorale ale partidelor și organizațiilor social-politice înregistrate în calitate de concurenți electorali la alegerile locale noi din 21 noiembrie curent.

Confirmarea persoanei responsabile de finanțe (trezorierul) din partea Partidului Politic Moldovenesc „Ai Noștri” pentru perioada campaniei electorale a alegerilor locale noi din data de 21 noiembrie este un alt subiect inclus pe agenda Comisiei.

De asemenea, membrii CEC urmează să examineze subiectul pentru modificarea punctului 1 din hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 4276 din 10 noiembrie 2015 „Cu privire la aprobarea modelelor buletinelor de vot pentru alegerile locale noi”.

Pe ordinea de zi a ședinței de sâmbătă sunt programate mai multe subiecte cu privire la atribuirea unor mandate de consilieri.