Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Astăzi începe campania electorală pentru…

Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi și referendumurile locale din 17 mai

Imagine simbol

Vineri, 17 aprilie, începe campania electorală pentru candidații înregistrați în cadrul alegerilor locale noi și participanții la referendum din 17 mai, a anunțat Comisia Electorală Centrală.

În cele 12 localități din țară, unde pe 17 mai vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar și de consilier în consiliul local și referendumuri locale, numărul total al cetățenilor cu drept de vot este de 69 959.

În conformitate cu prevederile Codului electoral, concurenții electorali și participanții la referendum sunt obligați să desfășoare campania în condiții de corectitudine și integritate. Candidaților le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali și participanților la referendum bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condițiile de egalitate.

Totodată, concurenților electorali și participanților la referendum le este interzisă organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.

Concurenții electorali și participanții la referendum pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.