Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   A fost respinsă moțiunea simplă…

A fost respinsă moțiunea simplă împotriva Ruxandei Glavan

Comisia protecție socială, sănătate și familie a respins, în ședința de astăzi, moțiunea simplă asupra politicii interne în domeniul sănătății realizate de ministra Sănătății, Ruxanda Glavan și înaintată de fracțiunea parlamentară PSRM, în ședința plenară din 24 februarie curent.

După circa două ore de discuții, cinci membri ai Comisiei au respins moțiunea, doi deputați au susținut proiectul și doi – s-au abținut.

Proiectul moțiunii se referă, în special, la majorarea tarifelor la serviciile medicale.

În explicație, Ruxanda Glavan, ministra Sănătății, a precizat că din anul 2004, când a fost instituit catalogul unic de prețuri, tarifele pentru serviciile medico-sanitare nu au fost revizuite și actualmente, acestea nu corespund realității. „Era necesară indexarea anuală a tarifelor conform creșterii indicelor de consum”, a spus aceasta.

Amintim că Biroul permanent al Parlamentului, în ședința din 24 februarie 2017, a decis examinarea în plenul Legislativului, la 2 martie curent, a moțiunii simple asupra politicii interne în domeniul sănătății realizate de ministrul Ruxanda Glavan. Conform procedurii legislative, moțiunea simplă este examinată în Comisia de profil care prezintă plenului Parlamentului avizul asupra acesteia.