A fost aprobat calendarul eliminării restanțelor în implementarea Acordului de Asociere
Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat, miercuri seară, şedinţa Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană.
În debutul şedinţei, Premierul a cerut să fie definitivată foaia de parcurs pentru implementarea Acordului de Asociere. Premierul a vorbit și despre Concluziile Consiliului de Afaceri Externe al UE pe marginea situaţiei din R. Moldova, adoptate în cadrul reuniunii de luni, 15 februarie, curent.
În cadrul şedinţei a fost examinat stadiul actual al îndeplinirii obiectivului de înlăturare a restanţelor în realizarea Planului Naţional de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană.
Reamintim că, în cadrul şedinţei precedente, Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat lichidarea restanţelor pe anii 2014-2015. În acest scop, a fost elaborat și aprobat calendarul eliminării restanțelor în implementarea Acordului de Asociere. Fiecarea autoritate urmează să raporteze despre problemele existente și măsurile întreprinse pentru eliminarea întârzierilor.
În același sens, s-a convenit ca ședinţele Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană să fie organizate săptămânal, după fiecare şedinţă ordinară de Guvern.