Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Peste 20 de mii de…

Peste 20 de mii de georgieni au protestat după primul vot asupra unei legi pro-ruse privind „influenţa străină”

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de lege despre „influenţa străină”, comparabil cu o lege represivă din Rusia privind „agenţii străini” şi văzută ca un obstacol în calea ambiţiilor europene ale acestei ţări caucaziene, transmite AFP, citată de Agerpres.

Proiectul de lege, sursa unor mitinguri masive de la începutul săptămânii, tocmai a depăşit o etapă legislativă majoră, primind aprobarea deputaţilor din partidul Visul Georgian, aflat la putere, în cadrul unui vot boicotat de opoziţie. Ar trebui să urmeze alte două lecturi, un proces care ar putea dura săptămâni, mai ales că preşedinta Salome Zourabichvili, pro-europeană şi aflată în conflict cu guvernul, ar putea apoi să opune veto-ul său. Deputaţii apropiaţi de putere au însă o majoritate suficientă pentru a-l depăşi.

Potrivit vocilor critice, această lege este represivă şi ar putea ameninţa apropierea Georgiei de Uniunea Europeană.

Miercuri seara, aproximativ 20.000 de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului, blocând principala arteră a capitalei în faţa a sute de poliţişti, înainte de a mărşălui spre birourile premierului pentru a-i cere acestuia să vină în întâmpinarea lor, a notat un jurnalist AFP.

„Nu legii ruseşti!”, au scandat participanţii, în timp ce răsunau notele imnului naţional al Georgiei şi Oda bucuriei, unul dintre simbolurile Europei.

Proiectul de lege este comparat cu legea privind „agenţii străini” folosită de Kremlin din 2014 pentru a persecuta vocile disidente, ONG-urile şi mass-media independente.

„Este o zi tristă pentru Georgia, deoarece guvernul nostru a mai făcut un pas către Rusia şi mai departe de Europa”, a declarat protestatarul Makvala Naskidashvili.”Dar mă bucur şi să văd o astfel de unitate în rândul tinerilor”, a adăugat această femeie de 88 de ani. Aceşti tineri „sunt europeni mândri şi nu vor lăsa pe nimeni să le strice visul european”.

Mitinguri au avut loc şi în alte câteva oraşe, inclusiv la Batumi, potrivit agenţiei de presă Interpress.