Pentru prima dată în R. Moldova, Campionatul Mondial de Fotbal va fi transmis de către două posturi TV comerciale
Posturile TV We Sport și Jurnal TV vor transmite, în premieră, meciurile Campionatului Mondial de Fotbal. În total, microbiștii vor putea urmări 32 de meciuri, inclusiv ambele semifinale și marea finală a competiției., scrie Jurnal TV.
„Suntem mândri să anunțăm că, într-adevăr, ne-a reușit să avem o colaborare frumoasă cu Federația Moldovenească de Fotbal și să semnăm împreună acest contract. Și începând cu data de 11 iunie, Jurnal TV împreună cu We Sport vom difuza campionatul mondial de fotbal”, a declarat Adrian Buraga, directorul general al Jurnal TV.
Președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco, a precizat că transmiterea Campionatului Mondial de către posturi comerciale reprezintă o premieră pentru Republica Moldova și o soluție după ce televiziunea publică nu a reușit să obțină drepturile de difuzare.
Campionatul Mondial este la cea de-a 23-a ediție a turneului și se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie. Este prima ediție care va reuni 48 de echipe și care are trei țări gazdă – SUA, Mexic și Canada, potrivit FIFA.
Anterior, Campionatul Mondial era difuzat la posturile publice de televiziune, Moldova 1 și Moldova 2.
Naționala R. Moldova nu s-a calificat la Campionat.