Patru cetățeni străini au fost reținuți după ce au convins un bărbat să le transfere 120 de mii de lei, prezentându-se drept reprezentanți ai unei companii de energie electrică
Patru cetățeni străini, cu vârste între 22 și 26 de ani, au fost reținuți de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, fiind suspectați de escrocherie, scrie Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Aceștia ar fi indus în eroare un bărbat de 30 de ani, pretinzând că sunt reprezentanți ai unei companii de energie electrică. Sub pretextul verificării contorului, acesta i-a solicitat date personale și coduri recepționate prin mesaj, iar ulterior victima a fost convinsă să transmită peste 120 de mii de lei.
Poliția informează că suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați pentru implicare în mai multe cazuri similare. Conform legii, riscă până la 5 ani de închisoare.
Anterior, IGP a informat că a înregistrat în ultimele 24 de ore 14 cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste un milion de lei. Trei dintre acestea au avut loc pe 26 mai, iar celelalte în zilele precedente, dar au fost raportate abia acum de victime. La fel, alte 402 tentative de escrocherie au fost prevenite la timp, au informat oamenii legii.
„Numărul cazurilor înregistrate este în descreștere, iar tentativele de fraudă prevenite sunt în creștere — un semn clar că cetățenii au înțeles mesajele de prevenire și reacționează tot mai vigilent”, spune IGP.
Conform Poliției, cele mai frecvente metode folosite de escroci rămân:
- verificarea conturilor bancare;
- blocarea unor presupuse fraude;
- protejarea economiilor;
- promisiuni de investiții rapide și profitabile.
Recomandările Poliției:
- Nu răspundeți la apeluri suspecte și nu continuați conversația;
- Nu accesați linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute;
- Nu introduceți date personale sau bancare pe site-uri neoficiale;
- Nu transmiteți coduri de securitate primite prin SMS sau aplicații;
- Verificați orice informație direct la instituția oficială;
- Închideți imediat apelurile suspecte.