Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   „Păcatele” delegației care a adus…

„Păcatele” delegației care a adus Focul Haric de la Ierusalim în 2024

Sursă: FB/ Ion Curmei

În acest an, „cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir”, Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă de arhimandritul Filaret, care a garantat pentru eliberarea din arest la domiciliu a fostului deputat Vladimir Andronachi, cercetat în dosarul „Frauda bancară”; arhimandritul Nectarie, care a garantat pentru eliberarea lui Anatolie Blonschi, omul de încredere al lui Andronachi, cercet în același dosar, dar și Iuri Vitneanski, unul dintre fruntașii partidului „Renaștere”, care a participat la Moscova, la fondarea blocului politic „Victorie”, alături de oligarhul fugar Ilan Șor.

Pentru că Focul Haric este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune, simbolul credinței și al curățeniei sufletești, ZdG vă prezintă articolele în care se regăsesc unii pelerini, dar și detalii despre vizita în Țara Sfântă de la reprezentanții Mitropoliei Moldovei.

Cei patru clerici care au adus Focul Haric: Nectarie Gherman, Filaret (Cuzmin), Macarie (Crudu), Nicolae Ciumacenco. Sursă: mitropolia.md

Arhimandritul Filaret: Eu puteam să dau și 20 de scrisori de garanție

Despre starețul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Căpriana, raionul Strășeni, arhimandritul Filaret, cel care a condus pelerinajul în Israel, ZdG a scris că s-a regăsit printre „garanții” eliberării din arest la domiciliu a lui Andronachi.

În încercarea de a discuta cu arhimandritul Filaret, am mers la mănăstire. Nu am reușit să-l vedem, în schimb, am discutat cu acesta la telefon. Starețul însă nu ne-a spus exact din ce motiv a devenit „garantul” eliberării lui Andronachi sau în ce relații se află cu acest controversat  afacerist. 

Reportera: Aș vrea să știu, cum ați ajuns să fiți garant pentru eliberarea din arest la domiciliu a lui Vladimir Andronachi?
Arhimandritul Filaret: Foarte simplu, prin avocații dumnealui. Dar îl cunosc de ani de zile pe dânsul.
Reportera: Aveți o relație strânsă cu dumnealui?
Arhimandritul Filaret: Mi-e greu să înțeleg când dumneavoastră mă întrebați de relația strânsă între doi bărbați. Ce aveți în vedere?
Reportera: Deci, sunteți prieteni, sunteți rude, ce sunteți? De ce ați devenit garant?
Arhimandritul Filaret: Că am dorit să fiu garant, care e problema dumneavoastră?
Reportera: Am înțeles, dar dumneavoastră ați pus în contul judecătoresc cinci mii de lei.
Arhimandritul Filaret: Șapte, nu cinci. 
Reportera: De unde ați luat acești bani?
Arhimandritul Filaret: Din buzunar de la mine.
Reportera: Dumneavoastră aveți salariu?
Arhimandritul Filaret:  Da, eu am salariu. Eu am fost în fața procurorilor, iar dumneavoastră nu sunteți procuror. 
Reportera: Numele lui apare în trei dosare. Aș vrea să știu dacă dumneavoastră considerați că e corect să apărați un om care a fost învinuit în frauda bancară. 
Arhimandritul Filaret: Învinuit îi una, să dovedească vina e alta. Dacă dumneavoastră ați ascultat-o ieri pe doamna Dragalin, atunci ați văzut foarte clar că dânsa spune că ea are pretenții la hotărârea judecătorului, dar, conform legii, ea nu poate face nimic. Așa dictează legea. Atunci de ce dumneavoastră căutați alte răspunsuri decât ceea ce spune legea? Și dânsa ca procuror, ce este dânsa la Anticorupție, foarte clar a spus: „Da, noi nu suntem mulțumiți de hotărârea care este, dar legea nu ne permite să facem altfel decât ceea ce s-o făcut. Ce vreți dumneavoastră mai mult? Eu puteam să dau și 20 de scrisori de garanție acolo să pun, dar dacă legea nu-i permitea judecătorului să facă, nu făcea asta… De ce dumneavoastră faceți din țânțar cal mare?
Reportera: Doar voiam să…
Arhimandritul Filaret: Vă doresc o zi bună și sănătate.

„Eu am venit ca părinte care-l spovedesc (n.r. pe Anatolie Blonschi) și am venit și am spus ce am știut”

Arhimandritul Nectarie, în timpul pelerinajului în Israel. Sursă: mitropolia.md

Despre starețul Mănăstirii cu hramul „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” din Horăști, Ialoveni, arhimandrit Nectarie, ZdG a scris, cu referire la TV8, că este preotul care a apărut la ședința de judecată în dosarul „Frauda bancară”. Acesta a venit la judecătorie să spună ce cunoaște despre Anatolie Blonschi, om de încredere al lui Vladimir Andronachi. Părintele susține că a aflat despre întoarcerea lui Blonschi în țară din presă și că e gata să fie și garant pentru a-l elibera.

Din presă am aflat că s-a întors domnul Anatolie, care se spovedește la mine și care este un enoriaș al mănăstirii noastre și nu am putut fi indiferent pentru ca să stau pur și simplu. Am venit să spun de unde îl cunosc de atâția amar de ani. 

Nimeni nu m-a chemat, de bună voie am venit. Sunt persoane garanți, prieteni de-ai lui, care se cunosc de-o viață, eu am venit ca părinte care-l spovedesc și am venit și am spus ce am știut. Dacă o să fie nevoie, o să fiu și garant”, a spus preotul.

Iuri Vitneanski, „abonat” la cursele spre Federația Rusă

Despre Iuri Vitneanski, unul dintre fruntașii partidului „Renaștere”, afiliat lui Ilan Șor, ZdG a scris că s-a arătat „nemulțumit” de sancțiunea pe care au primit-o doi dintre membrii organizației de tineret „Next Generation”, a partidului din care face parte. Cei doi membri „Renaștere” fiind printre cele 116 persoane care s-au ales cu interdicție de intrare în România, după ce urmau să protesteze la București, în cadrul unor manifestații organizate și plătite de oligarhul fugar Ilan Șor.

Acum două săptămâni, alături de mai mulți membri ai partidului „Renaștere”, Vitneanski a fost în Federația Rusă, unde a participal la lansarea blocului politic „Victorie” alături de alți aliați ai oligarhului fugar, condamnat în R. Moldova.

„23 de creștini nu au fost admiși spre a traversa frontiera Țării Sfinte”

Contactat de Ziarul de Gardă, episcopul Ioan Moșneguțu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, a declarat că pelerinajul nu a fost finanțat de politicieni și/ sau partide politice și că „nu a fost o selecție, cine să meargă și cine nu”, întrucât a fost organizat de o agenție privată de turism, iar, anterior, ZdG a scris că pelerinii trebuie să scoată din buzunar o sumă de 1 350 de euro pentru vizita la Ierusalim în perioada 29 aprilie – 4 mai 2024. Pe parcursul aflării în Țara Sfântă, creștinii au fost cazați în hotel de 5* și au beneficiat de două mese pe zi, asigurare medicală și excursii.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Vladimir, în Țara Sfântă (n.r. Ierusalim), pentru a participa la pelerinajul în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, dar și pentru a participa la slujba săvârșită de Patriarhul Ierusalimului, în timpul căreia, urmare a rugăciunilor, se produce marea minune așteptată de creștinătate – Pogorârea Luminii Sfinte – au plecat patru clerici și mai mulți creștini. Cheltuielile, costurile pentru acest pelerinaj au fost pe seama fiecărui pelerin. Nimeni nu a contribuit, niciun politician, nicun partid politic, nu a participat la organizarea acestui pelerinaj”, a menționat episcopul.

Plecarea s-a făcut cu o cursă regulată, pelerinii urmând să ajungă pe Aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv.

Era vorba inițial de un grup de 37 de persoane, însă 23 de creștini nu au fost admiși spre a traversa frontiera Țării Sfinte. Este o procedură foarte riguroasă, autoritățile israelien sunt foarte migăloase și atente, din care cauză 23 de persoane nu au avut acces”, a adăugat Ioan Moșneguțu.

Purtătorul de cuvânt susține că a aflat din presă despre prezența unui politician printre pelerini. „Nu a fost o selecție, cine să meargă și cine nu. A fost lansat acest anunț și cine a dorit s-a înscris în lista celor care urmau să plece. Care au izbutit să traverseze frontiera au mers în Țara Sfântă, care n-au izbutit, n-au ajuns.”

Eu consider că nici Preasfințitul Filaret și nici părintele arhimadrid Nectarie nu-i cunoșteau pe cei care au fost în grupul de pelerini. Au făcut cunoștință abia aflându-se în pelerinaj în Țara Sfântă”, a punctat Ioan Moșneguțu.

Lumina Sfântă este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Ulterior, lumina este împărțită tuturor credincioșilor creștini ortodocși, inclusiv celor din R. Moldova. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din 1106.