Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Focul Haric va ajunge și…

Focul Haric va ajunge și în acest an în R. Moldova. Prețul pentru a merge în Țara Sfântă și a întâmpina Lumina Sfântă

Mitropolia Moldovei anunță că Focul Haric va ajunge și în acest an la Chișinău. Totodată, reprezentanții Mitropoliei anunță că în Săptămâna Patimilor (29 aprilie – 4 mai 2024), organizează un pelerinaj în Țara Sfântă pentru a prelua Focului Haric. Pentru întreg procesul, pelerinii trebuie să scoată din buzunar o sumă de 1 350 de euro, conform unui răspuns oferit ZdG.

Creștinii sunt invitați să participe la o călătorie în zonele cele mai cunoscute ale Creștinismului: biserici ridicate pe locurile prin care a trecut Mântuitorul și a făcut minuni, altele construite peste mormintele martirilor, mănăstiri ale căror istorie se identifică cu istoria Bisericii.

Plecarea se face cu avionul din Chișinău, pelerinii urmând să ajungă la Aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv. Pe parcursul aflării în Țara Sfântă, creștinii vor fi cazați în hotel 5* și vor beneficia de două mese pe zi și asigurare medicală. Pentru toate, doritorii trebuie să scoată din buzunar suma de 1 350 de euro.

Întreg program poate fi vizualizat aici.

În 2024 Paștele Ortodox va fi sărbătorit în duminica de 5 mai, iar Paștele Blajinilor este marcat la o săptămână după sărbătoarea Învierii.